În momentul în care scriu aceste rânduri, Curtea de Arbitraj Comercial de la Washington, organism al Băncii Mondiale, încă nu a decis în privința sumei pe care România ar trebui să o achite firmei canadiene Gabriel Resources. Aceasta este posibil să se ridice la cel puțin 2 miliarde de dolari, potrivit unor surse guvernamentale. Faptul că poporul român va suferi o imensă pagubă, nu este însă vreo premieră.
Motivul pentru care este cât se poate de probabil ca România să scoată din buzunarul fiecărui român cel puțin câte 1000 de dolari, este unul cât se poate de simplu. Țara noastră a blocat exploatarea aurului din zăcământului de la Roșia Montană, după ce dăduse acest drept firmei Gabriel Resources. Pentru ușurarea înțelegerii, imaginați-vă că o primărie eliberează o autorizație de construcție perfect valabilă pe un teren, după care aceeași primărie blochează demararea lucrărilor, pe motiv că vrea să pună iarbă pe acel teren.
Cum s-a ajuns la situația asta? Foarte pe scurt și în principal, Gabriel Resources nu a putut demara exploatarea pentru că mai întâi nu i s-au eliberat avizele necesare de către Ministerul Mediului, stăpânit de UDMR de-a lungul întregii manopere. Mai apoi, pentru că în ultimele ore, la propriu, ale Guvernării Dacian Cioloș, ministrul Culturii, Corina Șuteu, a solicitat înscrierea sitului Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, ceea ce făcea imposibilă exploatarea. Mai târziu, în 2020, Guvernul Ludovic Orban avea să reia procedura de înscriere în Patrimoniul UNESCO.
Și ce are, că Ministerul Mediului avea la cârmă UDMR-iști? Păi, are! Urmare a solicitării Guvernului Dacian Cioloș, în 27.07.2021, Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO admitea adăugarea Roșiei Montane pe lista siturilor protejate de instituție. Cu doar o zi înainte, ziarul pro-guvernamental unguresc, Magyar Nemzet, era de părere că aurul de la Roșia Montană nu ar trebui să fie exploatat niciodată în folosul României. Într-un articol intitulat fără niciun fel de echivoc „Roșia Montană: Ale cui sunt rezervele de aur?”, publicația punea problema a cui este, în realitate, localitatea din Apuseni. Totodată, ziarul își exprima speranța ca „cele 300 tone de aur și 1.600 tone de argint vor rămâne în pământul natal”:
„Rezerva de aur a Ungariei este în prezent de 94,5 tone. Prin urmare, să sperăm, cel puțin până când roata morii de aur a istoriei se va întoarce, că cele 300 tone de aur și 1.600 tone argint vor rămâne în pământul natal, respectiv resursele de platină și molibden pe care le exploatează companiile străine.”
Roșia Montană, o afacere cu iz de trădare
Așadar, în Afacerea „Roșia Montană”, nu au existat doar interese uriașe de ordin financiar, de blocare a exploatării, în vederea obținerii de despăgubiri uriașe și de joc pe bursă. A existat și unul determinant, care ține strict de modul în care UDMR pune interesele Ungariei înainte de cele ale României. Altfel, țara pe a cărei Constituție jură politicienii de etnie maghiară, atunci când ocupă funcții de răspundere în Statul Român.
Cum spuneam mai sus, acest tip de afacere cu iz de trădare, nu este o premieră. În noiembrie 1869, Emanuil Gojdu își lăsa printr-un testament „averea întreagă acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care se ține de religia ortodoxă”. Una, estimată astăzi la peste 3 miliarde de euro. Averea avea să fie administrată de Fundația „Gojdu”. Potrivit istoricilor, între anii 1871 și 1918, Fundația a acordat 4.455 de burse unor studenți și elevi români, de religie ortodoxă. Este doar un exemplu din motivele pentru care Emanuil Gojdu își lăsase averea românilor ortodocși.
Din nou, foarte pe scurt, în 2005, printr-un document conceput de ministrul de externe de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, guvernul român a încheiat cu guvernul maghiar un act juridic prin care patrimoniul Fundației „Gojdu” era renaționalizat de statul ungar. Fundația, așa cum a fost ea concepută de Emanuil Gojdu, era desființată, iar testamentul, anulat.
Un șef la SIE cu trecut ciudat
Doi ani mai târziu, spre sfârșitul lui 2007, la propunerea lui Traian Băsescu, Mihai Răzvan Ungureanu avea să fie numit în funcția de director al Serviciului de Informații Externe. La aflarea veștii, col. Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI, a declarat public că Mihai Răzvan Ungureanu este agent al unui serviciu de informații străin și a precizat că este gata să prezinte informații edificatoare în fața comisiilor parlamentare de control ale SRI și SIE. Nu i-au solicitate niciodată.
Lucrurile nu stau foarte diferit nici în privința lui Dacian Cioloș, principalul autor al dezastrului din Afacerea „Roșia Montană”. Pe 10 noiembrie 2015, Dacian Cioloș era desemnat prim-ministru al României de către președintele Klaus Iohannis. Fix până în dimineața aceleiași zile, pe site-ul Ambasadei Franței la București a stat multă vreme la vedere informația potrivit căreia Dacian Cioloș are „cetățenie româno-franceză”. În aceeași zi, într-un ridicol absolut, Ambasada Franței a șters menționarea cetățeniilor lui Dacian Cioloș și a comunicat că informația a fost postată „din greșeală”.
Nu îmi pot permite să-i acuz pe cei doi, pe Dacian Cioloș și pe Mihai Răzvan Ungureanu de Trădare, așa cum este ea definită în Codul Penal, pentru că nu dețin probele necesare și nici nu intră în atribuțiunile mele. Îmi permit însă să atrag atenția că plătim regește servicii de informații, procurori și judecători, și să cred că cei doi ar trebui să fie dați pe mâna Justiției.