Lideri mondiali pe segmentul de ornamente pentru acvarii (Tetra), pe coşuri pentru supermarketuri (Wanzl), toalete mobile (Adco) sau nasturi pentru îmbrăcăminte (Deutsche Knopf-Union), acestea sunt afacerile mici care dau forţa economiei Germaniei, scrie AFP, în cadrul unei analize comparative despre businessurile care se dezvoltă în vestul Europei.
„Campionii ascunşi“, aşa cum numeşte specialistul în marketing Hermann Simon afacerile de nişă, asigură nu doar diversitate în producţie, ci şi fonduri importante în produsul intern brut al ţării. În Germania, funcţionează circa 1.000 de companii de elită, cu producţie pe segmente foarte restrânse de piaţă. Pentru a face parte din această „elită“ a companiilor mici şi mijlocii, trebuie să fii pe podiumul mondial sau cel puţin lider european, comentează AFP.
Afacerile de nişă demarate în Germania domină între 70% şi 90% din segmentul de piaţă în care sunt prezente la nivel internaţional. Un sector bine reprezentat în Germania dintotdeauna este cel al utilajelor: „campionii“ se numesc G.W. Barth, de neînvins în industria ciocolatei, şi Hauni, în industria ţigaretelor.
Reţeta succesului: „să ataci un segment de nişă şi să-ţi propui să vinzi la nivel mondial“, explică Simon. Prin comparaţie, în Franţa sunt admiraţi „giganţii economici“, spune Simon, „după cum o indică obsesia preşedintelui Sarkozy pentru campionii naţionali. Companiile franceze seamănă cu nave maritime greoaie“.