În satul Finteuşul Mare, din judeţul Maramureş, soţii Cristina şi Daniel Bujor au pus pe picioare o afacere inedită: plantaţiile de afini obţinuţi în vitro.
Aceştia au descoperit, în timpul şederii lor în SUA, că afinele erau cele mai scumpe fructe. „Ne-am dat seama c-ar fi rentabil, ne-am documentat bine şi am văzut că cererea era în creştere. Am cumpărat 100 de hectare de teren în satul Finteuşul Mare. Şi am început prin a colabora cu Institutul de cercetări pomicole din Cluj şi cu un altul din Polonia. Iniţial, am adunat informaţii”, spune Cristina Bujor.
Următorul pas a fost în 2004, când au ajuns la fertilizarea afinelor în vitro, întâi la Cluj, apoi la Universitatea din Baia Mare.
Clienţi din toată ţara
Ulterior, soţii Bujor au constatat că ar merge bine şi o pepinieră. Astfel, în solarii, au plante de diferite vârste, pe care le vând clienţilor care au plantaţii.
„Sunt o mulţime de legende şi de neadevăruri despre această cultură. Nu are nevoie de terenuri superfertile, ci doar de multă apă. Planta creşte turbă, cu rumeguş, ba chiar se simte mai bine în zone mai puţin călduroase, în cel mai sărac sol. Avem clienţi cu plantaţii în Reghin, Sălaj, Făgăraş, Vâlcea, Deva, încep să vină şi din Moldova. Interesant e că majoritatea sunt oameni de afaceri, nu agricultori. Evident, nu toţi plantează hectare întregi, primăvara şi toamna facem sute de colete cu câteva plante”, povesteşte Daniel Bujor. Pepiniera de la Finteuş produce anual 300.000-400.000 de puieţi. „O asemenea cultură are rentabilitate mare. Afinul produce cel puţin 45 de ani, dar o plantaţie îngrijită ţine şi 60 de ani. În plus, afinul de cultură nu e ca şi cel de pe munte: e o tufă ce ajunge la 1,60-2 metri înălţime şi scoate şi 6-8 kilograme. Acum, nu e totul roz... Primii trei ani investeşti până să ai primul rod. Apoi, de nu îngrădeşti, vin iepuri, căprioare, mistreţi, pofticioşi...”, conchide Daniel Bujor.