Aerul mai curat scumpeşte energia electrică

Preţul electricităţii produse în centralele care utilizează cărbune, unul dintre cei mai poluanţi combustibili, va fi de două ori mai mare începând cu 2013, dacă producătorii de energie vor trebui să achiziţioneze întreaga cantitate de certificate pentru emisiile poluante, a declarat Gabriel Băleanu, expert în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Acest lucru va duce la creşterea vertiginoasă a preţului final plătit de consumatori, în condiţiile în care strategia energetică a României pune un mare accent pe producerea de energie din cărbune.

Anul trecut, 43% din producţia naţională de electricitate a provenit din centrale care au utilizat cărbune, iar arderea lignitului a avut o pondere de 35,5%. Primele efecte ale utilizării masive a combustibililor poluanţi s-au făcut deja simţite în România. În iulie, preţul electricităţii a crescut cu 5,3%, în principal din cauza costurilor producătorilor cu achiziţionarea certificatelor de emisii poluante.

Totodată, de la 1 ianuarie 2008, energia se va scumpi din nou, una dintre cauze fiind aceeaşi, la care se adaugă majorarea preţurilor cărbunelui şi gazelor de import.

Eliminare graduală a certificatelor gratuite

„Lignitul existent în România are o putere calorifică foarte mică, în comparaţie cu alte state europene, astfel că este necesară arderea unei cantităţi mari în termocentrale. De asemenea, instalaţiile termocentralelor din România au un randament de circa 33%, deci ar fi necesară o modificare structurală a sistemului din punctul de vedere al tehnologiei utilizate, astfel încât randamentul să depăşească 45%“, a adăugat expertul.

Potrivit strategiei energetice, termocentralele au nevoie de investiţii de 2,6 miliarde euro până în 2017, pentru rezolvarea problemelor de mediu. Comisia Europeană vrea ca, începând cu 2013, poluatorii să nu mai primească gratuit niciun certificat de emisii pentru poluatori, însă România, alături de alte state, susţine scăderea lor graduală pentru sistemul energetic, tocmai pentru a nu exista o explozie a preţurilor finale.