Aeroportul Timişoara, certificat internaţional

Aerogara "Traian Vuia" din Timişoara a fost certificată ca aeroport internaţional potrivit noilor norme aeriene, printr-un ordin al ministrului Transporturilor. Drept urmare, după aderarea la spaţiul Schengen aeroportul timişorean va putea opera curse şi din spaţiul non-Schengen.

În cursul lunii octombrie, aeroportul a fost evaluat de o comisie din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, care a verificat fluxurile de pasageri şi de marfă, atât pentru cursele non-Schengen cât şi pentru cele Schengen, zona de tranzit, facilităţile oferite pasagerilor, controlul trecerii frontieră, vama. Certificarea ca aeroport internaţional este o condiţie obligatorie pentru a putea opera zboruri regulate în statele non-Schengen. Pe 16 noiembrie vor sosi la Timişoara şi raportorii Comisiei Europene, pentru a certifica România ca parte integrantă în spaţiul Schengen.

Alte două aeroporturi, Suceava şi Oradea, au depus cereri de certificare ca aeroporturi internaţionale.