Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, o creştere atât a traficului de pasageri, cât şi a celui aerian, cu 32% şi, respectiv, 16%, faţă de perioada similară din 2014.
Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internaţional Traian Vuia Timişoara, în perioada ianuarie - septembrie 2014, un număr de 539.287 pasageri au plecat de pe aeroportul timişorean, informează Agerpres.
În aceeaşi perioadă din 2015 au fost înregistraţi 711.769 pasageri, creându-se, astfel, premisele atingerii ţintei de un milion de pasageri până la sfârşitul anului în curs.
Şi numărul zborurilor s-a aflat în creştere. Dacă în primele trei trimestre din 2014 numărul de aeronave care au aterizat sau au decolat de la Timişoara s-a ridicat la 7.679, în 2015, s-au raportat 8.916 zboruri, cu 16% mai multe.
De asemenea, în perioada de referinţă, s-a înregistrat şi o creştere a gradului de 'încărcare' al aeronavelor, cu 13%. Dacă în primele nouă luni ale lui 2014, o aeronavă decola sau ateriza în medie cu 70 de pasageri, în 2015, gradul de încărcare este de aproape 80 de pasageri/aeronavă.