Aeroport-gigant în capitala Chinei

Noul terminal al aeroportului din Beijing este „cea mai mare clădire din lume“.

Terminalul gigant al aeroportului din Beijing, una dintre ultimele lucrări de infrastructură finalizate înaintea Jocurilor Olimpice organizate de China în august, a fost inaugurat astăzi, informează AFP. T

erminalul 3 are o suprafaţă echivalentă cu aceea a 170 de stadioane de fotbal şi şi-a deschis porţile pentru primii pasageri la ora locală 8.00 (2.00, ora României). Întregul proiect a costat 2,7 miliarde de dolari, fiind realizat de firma de arhitectură britanică „Foster and Partners“.

Noul terminal este cu 17% mai mare decât toate cele cinci terminale ale aeroportului londonez Heathrow şi-i va permite Beijingului să facă faţă, vara aceasta, afluxului de turişti, a declarat arhitectul Norman Foster. Potrivit BBC, terminalul gigant - despre care arhitecţii spun că este cea mai mare clădire din lume - are forma unui dragon şi poate primi aproximativ 50 de milioane de pasageri pe an.

De serviciile acestuia vor beneficia, iniţial, doar cinci companii aeriene, printre care şi British Airways, însă, ulterior, numărul lor va creşte la 19. În 2006, peste 22 de milioane de oameni au vizitat China, iar anul trecut doar prin aeroportul din Beijing au trecut 48 de milioane, mult peste capacitatea sa maximă, de doar 35 de milioane. La vară, numărul turiştilor va fi mult mai mare, iar autorităţile locale au alocat aproape 40 de miliarde de dolari pentru ca Beijingul să arate bine cu ocazia Jocurilor Olimpice.

În afara lucrărilor de la aeroport, în oraş se mai ridică un stadion olimpic şi noul sediu al postului public de televiziune, pe lângă Casa Operei, care a fost deja finalizată. Unele ONG-uri estimează că 1,25 milioane de oameni au fost nevoiţi să se mute din propriile case pentru a face loc noilor construcţii. CINCINALUL ÎN 4 ANI Stahanovism made in China Lucrările la terminalul inaugurat astăzi au durat doar patru ani, spre mândria regimului comunist. „Concentrarea tuturor resurselor pentru realizarea unui proiect major este o tradiţie în China“, a declarat Dong Zhiyi, un oficial din conducerea aeroportului. Terminalul 5 al Aeroportului Heathrow, de exemplu, a fost gata în 20 de ani şi va fi inaugurat luna viitoare, deşi are o suprafaţă de două ori mai mică decât terminalul din Beijing.