Se spune că bărbaţii iartă, dar nu uită că au fost înşelaţi, iar femeile uită, dar nu iartă. Cert e că şi unii, şi alţii sunt bulversaţi.
Un studiu publicat în Psychological Science arată că bărbaţii înşelaţi sunt deranjaţi de aventura fizică a partenerei, în timp ce pe femei le doare legătura emoţională dintre bărbatul lor şi o altă femeie.
Acelaşi studiu indică faptul că peste 75% dintre femei ar acorda o a doua şansă partenerului infidel, în timp ce doar 23% dintre bărbaţi ar arăta aceeaşi disponibilitate.
Aceste procente confirmă şi modul în care se raportează societatea la adulter: femeile sunt îndemnate să închidă ochii, bărbaţilor li se cere să nu tolereze aşa ceva. "Ca multe alte condiţionări socio-culturale şi aceasta îşi pierde din vitalitate", a observat psihoterapeutul Virgil Rîcu.
"De ce? Cu ce am greşit?"
Dacă studiul citat a fost realizat pe baza unor răspunsuri date de parteneri la întrebări ipotetice, multe cupluri se confruntă cu cazuri reale de infidelitate şi se chinuiesc să găsească răspunsuri la întrebări precum: De ce? Cu ce am greşit? Merită să îl/o iert? Cei ce încearcă să se lămurească la psiholog ajung la cabinet anxioşi, disperaţi, furioşi, după cum spune psihoterapeutul Virgil Rîcu.
"Unii vin să se calmeze, alţii să înţeleagă ce s-a întâmplat, iar marea majoritate vin pentru că nu ştiu ce decizie să ia".
După patru ani de căsnicie, când a aflat că soţul ei are o relaţie cu o fostă colegă, Dana M., de 37 de ani, şi-a făcut bagajele şi a plecat la sora sa. Ziua următoare s-a întors, convinsă că greşise, iar în decurs de o săptămână s-a tot plimbat cu bagajele şi grijile în spate.
"Ceea ce mă apăsa foarte tare era gândul că trebuie să iau rapid o decizie. Eram confuză şi parcă aşteptam să am o revelaţie şi să mă eliberez de povară".
După un an în care a încercat să treacă peste infidelitatea soţului şi să găsească soluţii pentru problemele lor, Dana a decis să pună punct căsniciei. "După ce am clarificat lucrurile, decizia de divorţ a venit parcă natural". E convinsă însă că nu infidelitatea în sine a dus la despărţire, ci problemele acute ale relaţiei, apărute înainte de aventura soţului.
Să poţi ierta înseamnă, în primul rând, să fii capabil de introspecţie şi de recunoaşterea propriei contribuţii la eşec, e de părere psihoterapeutul Virgil Rîcu. A considera că există un singur vinovat şi o victimă e o "perspectivă învechită şi nerealistă".
"Iartă greu cel care se autoiluzionează"
"Paradigma actuală consideră că fiecare partener al cuplului contribuie, conştient sau inconştient, la ceea ce se întâmplă în cadrul cuplului". Dacă aşa stau lucrurile, iar vina nu aparţine doar celui ce a călcat strâmb, ci şi celui "cuminte", acesta din urmă trebuie să-şi recunoască, la rândul lui, greşelile.
"O legătură extraconjugală e, în termeni psihanalitici, o trecere la act, o acţiune prin care se evită verbalizarea fap t ului că ceva în cuplu nu merge".
Specialistul mai spune că "iartă mai uşor cel care înţelege că el nu poate reprezenta tot ce îşi poate dori celălalt. Iartă greu cel care se autoiluzionează, cel care nu se poate vedea nici pe sine, nici pe celălalt", tranşează problema psihoterapeutul.
Să ierţi ori să uiţi adulterul?