Adriean Videanu despre fondurile europene: Am negociat şi noi prost, dar acum situaţia e gravă

Democrat-liberalii au avut şi ei vina lor în chestiunea atragerii fondurilor europene, dar la ora actuală lucrurile stau mult mai grav, a susţinut preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu.

"E un lucru pe care nu l-am respins niciodată, pe care nu l-am ascuns niciodată. Dar în perioada guvernării PDL a fost cea mai mare creştere în rata de absorbţie a fondurilor europene, acesta nefiind un element de laudă, pentru că nu am ajuns să atingem acel procent care să satisfacă România în procesul de accesare a fondurilor europene", a spus Videanu întrebat cum comentează o afirmaţie a ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, potrivit căreia şi guvernarea PDL este vinovată de rata slabă de absorbţie a fondurilor europene.

Videanu a reamintit că finalizarea capitolelor de negociere cu Comisia Europeană a fost realizată la nivelul anului 2004, moment la care s-a "negociat prost în unele domenii" şi a existat o "lipsă de experienţă". "Dar ceea ce se întâmplă în aceste zile va condamna România şi pe perioada 2014-2020. În condiţiile în care toate celelalte 26 de state membre aproape şi-au terminat negocierile pentru ciclul bugetar 2014-2020, România nu le-a început", a arătat liderul democrat-liberal.

Totodată, Videanu a anunţat că după data de 15 septembrie, PDL va prezenta priorităţile sale în materie de fonduri europene, simultan cu prezentarea programului democrat-liberal de guvernare.