Deşi liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au ameninţat că parlamentarii PSD şi PNL îşi vor da demisia în bloc în cazul în care puterea va impune comasarea alegerilor, deputatul PNL, Adriana Săftoiu, susţine că, deşi personal este dispusă să facă acest gest, are dubii în privinţa efectului acestui demers.
"Eu nu sunt foarte convinsă că actuala Putere se va impresiona foarte tare de acest lucru (n.r. demisia în bloc a opoziţiei). Sigur, gestul nostru este, evident, un gest de nemulţumire. Dar, întrebarea este: efectul este cel pe care ni l-am dorit noi? Alegeri anticipate sau o reconfigurare a Parlamentului!? E greu de crezut că Puterea, în acest moment, va recunoaşte faptul că nu poţi, nu-i aşa, să funcţionezi cu o opoziţie care părăseşte Parlamentul. S-ar putea să se reducă la alegeri parţiale, şi nu la alegeri anticipate… La care, aş mai adăuga un lucru - nu sunt foarte sigură că toţi parlamentarii PNL şi PSD îşi vor da demisia", a declarat Adriana Săftoiu la EuropaFM. "Trebuie să-ţi convingi electoratul că nu te joci"
În ceea ce priveşte acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, anunţată de USL, Adriana Săftoiu atrage atenţia că demersul a fost lansat fără explicaţii care să-i dea consistenţă. "Suspendarea e un lucru grav. Şi atrage atenţia asupra ţării tale. Să ne amintim în 2007 - eram la CNN cu suspendarea preşedintelui. Trebuie să fii foarte atent, trebuie să o argumentezi foarte bine. Şi-n primul rând, trebuie să-ţi convingi electoratul că tu nu te joci cu lucrurile grave. Şi, aici, oamenii - de la ziarişti până la opinia publică - n-au înţeles foarte bine: ce-i cu suspendarea, pe ce ne bazăm? Iar dacă faci tot timpul gesturi, sau dacă anunţi proiecte din care ieşi tot timpul înfrânt - nu-i ceva foarte optimist şi nici nu încurajezi foarte mult electoratul. Care, repet, aşa e el făcut - îi place să fie de partea învingătorului ", a mai spus Săftoiu. "Opoziţia are soluţii, retragerea din Parlament este o alternativă"
Liderii coaliţiei de guvernare au decis în această dimineaţă ca Executivul să-şi angajeze răspunderea pe legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Înaintea şedinţei USL, viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat că opoziţia are mai multe soluţii pentru eventuala angajare a răspunderii pe comasarea alegerilor. "Retragerea din Parlament este o alternativă, dar nu ştiu dacă este singura posibilă. Eu mă gândesc că, în această situaţie, când interesele cetăţenilor sunt în joc de reprezentare, poate că ar trebui ca noi, opoziţia, să ne întoarcem la popor şi să-l întrebăm care este voinţa lui. Putem să facem o strângere de semnături de câteva milioane prin care să arătăm ce vrea poporul", a spus Nicolăescu. "Trebuie să recurgem la formule mai radicale de protest, şi părăsirea Parlamentului ar fi una dintre ele", declara chiar liderul PNL, Crin Antonescu, la începutul acestei luni. Ideea a fost agreată şi de liderul PSD, Victor Ponta.