Adrian Sârbu a criticat aspru modul în care se prezintă actuala clasă politică. Într-un an electoral dificil, România este profund marcată de monopolizarea puterii, spune acesta. Mai mult, afaceristul susține că există o nevoie acerbă de resetare a democrației.
Adrian Sârbu, despre resetarea democrației
Cunoscutul om de televiziune a menționat că alianța dintre cele două mari puteri politice este „monopolistă”. Totodată, Adrian Sârbu a subliniat că democrația ar necesita o resetare completă.
„Dacă înțelegem pe ce lume trăim, vedem că nu e nevoie de un nou mod de a face politică, ci de un nou mod de a exercita democrația. Cele două partide, care sunt acum în această alianță politică foarte puternică și monopolistă, nu fac altceva decât politica ultimilor 30 de ani. Democrația trebuie resetată.Noi – cei care am trăit și înainte de ’89 – am intrat în Democrație din comunism. Habar n-aveam ce-i asta. Ne-am trezit într-o țară străină, credeam că știm ce-i Democrația.
Cei care au învățat Democrația „care le convine lor” sunt în partide sau la putere. Alții n-am învățat. Ne-am ocupat de business, ne-am ocupat de cei din jurul nostru, ne-am ocupat puțin și de imaginea României, prin propria noastră imagine, iar acum ne-am trezit că ne-au furat mingea. Trebuie să resetăm Democrația. Democrația înseamnă că tu, eu, toți din țara asta, au puterea și și-o exercită”, a afirmat acesta.
Adrian Sârbu, critici la adresa politicienilor
Pe lângă criticile legate de actuala clasă politică, afaceristul a vorbit și despre problemele cetățenilor, care s-au „înstrăinat de putere”. De asemenea, Sârbu a subliniat că scena politică este deschisă „incompetenței” și „imposturii”.
„Domniile lor au decis că nu mai facem alegeri de patru ori, ci de două ori, sau o dată, sau de trei, sau nu contează. Am ajuns la o maturizare a clasei politice din România, care, urmărindu-și interesele, e într-un proces de oligarhizare. De ce n-au vrut comasare acum 6 luni?
Comasarea alegerilor consacră un act contra naturii, care va fundamenta consolidarea politică a alianței PSD-PNL și, în viitor, consolidarea economică. Această alianță va cheltui în interesul membrilor ei miliardele de euro pe care le va genera Bugetul, plus ce va veni de la PNRR. Câmpul politic e deschis – deschis incompetenței, imposturii. Problema României nu e diferită de a Europei. Problema României este că cetățeanul, votantul, s-a înstrăinat de putere, consideră că nu mai are acces la putere, nu-l interesează puterea, ci are un singur interes nespus: Puterea, dacă se poate, să fie cât mai slabă.”, a mai spus afaceristul.