Aflat la Istanbul, unde antrenează echipa de fotbal Galatasaray, Gică Hagi este marcat de dispariţia lui Adrian Păunescu, cel care l-a readus la echipa naţională în 1999.
Pentru Gică Hagi, Adrian Păunescu ocupă un loc aparte. În 1999, la o emisiune televizată, câteva versuri bine ţintite l-au impresionat până la lacrimi pe Gică Hagi, care a decis se revină la echipa naţională. Cu Hagi în echipă, România a bătut Ungaria. "A fost un om plin de calităţi, cu har, foarte deştept şi dedicat. Acest om s-a născut să ajute lumea. A rămas ceva după el. România e mai săracă fără Păunescu", ne-a spus astăzi cel mai mare fotbalist din istoria României. Despre momentul petrecut acum mai bine de un deceniu, dar şi despre legăturile cu poetul, "Regele" a spus: "A avut un merit mare atunci. M-a uimit şi pe mine, a uimit lumea. Momentul ăla a fost special. Omul Păunescu a fost mereu lângă mine. M-a sprijinit. Vorbeam la telefon. Spre exemplu, în ultima oară m-a felificat pentru ce am făcut la academia de fotbal. S-a bucurat pentru mine". Adrian Păunescu, un om de fotbal În 1999, Păunescu a demarat, la un talk show, o campanie la nivel naţional de readucere a "Regelui" la prima reprezentativă, cu ceva vreme înaintea meciului cu Ungaria - un duel decisiv pentru calificarea la Euro 2000. Adrian Păunescu a citit mesajele telespectatorilor în direct, a compus o poezie pentru căpitanul echipei naţionale, iar Hagi - vizibil emoţionat - a decis să îmbrace din nou tricoul care l-a făcut celebru.
De asemenea, Adrian Păunescu, un înfocat suporter al Craiovei "Maxima", a compus versurile a două dintre cele mai populare imnuri din fotbalul românesc: "Oltenia, eterna Terranova" (Universitatea Craiova) şi "Suntem peste tot acasă" (Rapid).
- "Oltenia Eterna Terra Nova Un cântec are astăzi şi-n priviri Hai Universitatea, hai Craiova, Tu, Campioana unei mari iubiri!", Adrian Păunescu, versuri "Oltenia, eterna Terranova"
- "Nu vă daţi bătuţi o clipă! Învăţaţi acest refren, Imnul nostru de echipă, Glasul roţilor de tren" Adrian Păunescu, versuri "Suntem peste tot acasă"
Într-un interviu acordat în luna iulie pentru publicaţia ProSport, poetul şi-a exprimat dorinţa de a contribui la aplanarea conflictului dintre Răzvan Lucescu şi Adrian Mutu: "Voi face toate eforturile ca să fie pe teren toate valorile româneşti. S-ar putea să-i aduc pe Mutu şi pe Răzvan Lucescu la masa mea din curte. Sau să îi duc într-o emisiune de televiziune", a declarat Adrian Păunescu. <embed allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" type="application/x-shockwave-flash" height="385" width="480" src="http://www.youtube.com/v/q0tRdQLCrOY?fs=1&hl=ro_RO"></embed></embed><//embed>
</embed><//embed></><//><embed allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" type="application/x-shockwave-flash" height="385" width="480" src="http://www.youtube.com/v/8i49-dHjpRA?fs=1&hl=ro_RO"></embed></embed><//embed>