Palatul Parlamentului e rece şi trist pentru că nu are suficiente lucrări de artă. Drept pentru care, deputaţii Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu au propus conducerii Camerei Deputaţilor ca bustul de bronz al lui Carol I, donat de Regele Mihai să fie amplasat pe unul din holurile clădirii.
"Consider că noi, în această clădire, trebuie să adăpostim tot ceea ce este legat de istoria României, prezentul îl reprezentăm noi, prin statuile noastre vii, care sunt aici şi unii dintre noi au chiar şi nişte fotografii, deja, pe unii dintre pereţii clădirii", a spus Năstase, făcând referire la pozele cu foştii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului. "Nu are rost să ne speriem de Carol I" Mai mult, deputatul PSD a propus să fie găsit un loc cât mai repede pentru amplasarea statuii, şi chiar a venit cu ideea mutării bustului lui Gheorghe Brătianu din holul principal P1 şi înlocuirea lui cu bustul lui Carol I.
"Să vedem unde îl punem! Nu ştiu, dacă e posibil să găsim, de îndată, un loc, ar fi chiar foarte bine. Nu are rost să ne speriem de Carol I. Nici nu mai trăieşte! Eu cred că a făcut o mulţime de lucruri pentru statul român, pentru Parlament, deci eu chiar că lucrul acesta nu face decât să consolideze rolul Parlamentului. Şi acum, clădirea asta a fost considerată, întotdeauna, foarte rece, pentru că nu a avut suficiente lucrări de artă ", a mai spus Năstase, propunându-le liberalilor să găsească un alt loc pentru statuia lui Brătianu.
"Eu cred că nu putem să fim împotrivă şi să acceptăm că dânşii îl down-clasează pe Brătianu, pentru o amplasare, acum, a lui Carol I! Şi să găsim, atunci, un loc pentru Brătianu", a spus, ironic, Năstase. "Tu mă ajuţi sau mă încurci, acum?", a replicat Tăriceanu. "Ai văzut că te-am ajutat! Şi chiar vreau să găsim o soluţie", a răspuns Năstase, explicând că a glumit puţin. Tăriceanu şi-a umanizat biroul cu picturi "care ar face pe oricine invidios" Apoi, liberalul Călin Popescu Tăriceanu a povestit că atunci când a fost numit lider de grup şi-a amenajat biroul cu lucrări de pictură de la Muzeul Parlamentului ca să arate mai uman. "Clădirea asta are o mare problemă, că este atât de tristă. Şi eu, de exemplu, am fost foarte bucuros că, în momentul în care m-am găsit aici, în calitate de lider de grup şi mi-am amenajat un birou, m-am dus la Muzeul Parlamentului, unde am găsit nişte lucrări de pictură absolut superbe, care ar face pe oricine invidios să le aibă şi le-am pus în biroul meu şi arată mai uman". "E loc şi de parcare, nu doar de bust!" Liderul deputaţilor PNL a cerut ca dezvelirea bustului lui Carol I să se facă după şedinţa solemnă, programată pentru 25 octombrie, în care Regele Mihai se va adresa Parlamentului cu ocazia împlinirii a 90 de ani.
"Vă mai spun încă o dată, vă pot garanta că discursul va fi unul incredibil de scurt, în comparaţie cu discursurile politice, care se mai ţin, câteodată, în Parlament, deci e timp, nu incomodează cu nimic, nu se suprapune peste programul nostru şi cred că ar fi un gest de curtoazie să punem acest bust la P1, cred că nu este o problemă de amplasare, este loc suficient. Este atât de mare spaţiul, că noi am putea să facem şi o parcare, aici, pe holul de la P1", a mai spus Tăriceanu.
Regele Mihai a donat Parlamentului un bust de bronz al Regelui Carol I care va fi dezvelit la Palatul Parlamentului cu ocazia discursului pe care îl va rosti în data de 25 octombrie, în faţa deputaţilor şi senatorilor, la aniversarea a 90 de ani de viaţă. Bustul va fi adus duminică la Palatul Parlamentului, urmând ca marţi, după şedinţa solemnă, să fie dezvelit.
La şedinţa solemnă au fost invitaţi să participe preşedintele României, foşti şefi de stat, consilieri prezidenţiali, Guvernul, guvernatorul BNR, primarul Capitalei, Patriarhul BOR, Arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice, directorii SRI, SIE, SPP, STS, preşedinţii Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Curţii de Conturi, ICCJ, CSM, Academiei Române, Avocatul Poporului, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Asociaţiei Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", membrii corpului diplomatic. Citiţi şi:
- Oltean îşi cere scuze pentru gafa faţă de Regele Mihai: Dacă vine Regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?
- Traian Băsescu, la B1 TV: Domnul Duda nu are simţul ridicolului. El joacă un rol. Bietul ex-Rege a fost împins într-o partitură
- Liberalii cer prezenţa Regelui Mihai la o şedinţă festivă a Parlamentului cu prilejul împlinirii a 90 de ani a Majestăţii Sale