Fostul premier, care împlinește mâine 64 de ani, a declarat, într-un interviu acordat Antena 3, că se bucură că fiul său cel mic, Mihnea, a absolvit facultatea și că privește uneori spre trecut, dar fără ură.
"La 64 de ani încerc să îmbătrânesc frumos. Nu-mi vopsesc părul şi nici sufletul. Privesc doar din când în când în trecut, dar nu cu ură. Mă uit mai atent în jurul meu, deşi trăiesc pe o insulă. Mă bucur că Mihnea, la fel ca şi Andrei, a terminat facultatea. Din păcate, nu am putut fi alături de el, în urmă cu două săptămâni, atunci când a absolvit - cum laude - după doar trei ani cursurile Universităţii americane din Paris, fiind accceptat să facă un Master la London School of Economics. Sunt mândru de el, aşa cum sunt mândru de Andrei, şi mai ales de conduita lor curajoasă din ultimii 10 ani. În 31 iulie, Dana şi cu mine vom sărbători 29 de ani de căsnicie. În ceea ce mă priveşte, cele două date au semnificaţie doar împreună”, a declarat Adrian Năstase pentru postul TV.