Adrian Mutu dă sfaturi: „Acum le pot spune când să bea, când să mănânce”. Ce comentariu a făcut antrenorul despre celebrul scandal de la Chelsea

Adrian Mutu, tehnicianul formației de tineret a clubului Al Wahda, a explicat că poate să-i învețe pe elevii săi care sunt lucurile benefice pentru un fotbalist.

Trecut prin câteva scandaluri de pomină, în perioada în care era jucător, Adrian Mutu pregătește acum echipa de tineret a clubului Al Wahda din Emiratele Arabe Unite. Tehnicianul a spus că scandalul consumului de cocaină, din perioada în care era legitimat la Chelsea a rămas în urmă și au trecut aproape 20 de ani de atunci. De fapt, povestea a făcut furori în 2004. Pe de altă parte, Mutu a explicat ce sfaturi le dă elevilor săi.

„Am avut o singură experienţă neplăcută când eram puţin mai bătrân decât jucătorii pe care îi antrenez în acest moment. Aveam doar 23 de ani. Acum le pot spune jucătorilor cum să fie fotbalişti 24 de ore pe zi, când să mănânce, să bea sau să iasă în oraş. Le pot spune dacă ce vor să facă este bine pentru ei sau le va afecta evoluţiile. În orice caz, este o poveste veche din urmă cu aproape 20 de ani", a spus Mutu, conform gulfnews.com.