Adrian Georgescu:"În 2005, cetăţeanul Georgescu Adrian Costin, CNP 1700724423029, domiciliat în sectorul 2 din Bucureşti, a muncit".
În acelaşi an, nici statul român n-a stat degeaba: a calculat impozite. Din acest efort îngemănat, la o distanţă de doi ani - aşa cum vi s-a întâmplat şi dumneavoastră sau urmează să vi se întâmple -, acelaşi cetăţ ean primeşte o scrisoare prin care Ministerul Economiei şi Finanţelor îl înştiinţează că are să-i returneze vreo două milioane de lei vechi.
E o senzaţie minunată să afli că ai de primit nişte bani, ca atunci când găseşti în buzunarul unei haine pe care n-ai mai purtat-o de mult un sul uitat de bancnote. Nu ştiu ce vor fi făcut milioanele mele în aceşti doi ani, dacă au contribuit la asfaltarea unui metru de autostradă cu gropi ori s-au regăsit în preşul unei limuzine de ministru, sau poate au locuit temporar într-un plic pasat pe sub masă spre un subsecretar de stat.
Important e că Puterea Fiscală era dispusă să mi-i returneze, bineînţeles fără vreo dobândă ori penalizare pentru întârziere. Un datornic, atunci când vrea să se achite, îţi aduce banii la uşă ori, în cel mai rău caz, te roagă să cobori la poalele blocului, că e în trecere. Statul român nu procedează aşa. Fără să te consulte, pe timpul tău, te programează într-o zi anume, într-un interval de doar patru ore, la Trezoreria sectorului de care aparţii.
Depăşind cu douăzeci de minute acest interval, ajungând totuşi în timpul programului, o doamnă m-a anunţat că am ratat de puţin întâlnirea cu propriii bani. Aceştia erau deja în drum spre Administraţia Fiscală a sectorului, în cu totul altă parte, unde trebuia să merg să mă reprogramez.
Întrebarea mea - „Nu mă pot reprograma prin telefon?“ -, amplificată de microfonul fixat pe graniţa de plexiglas dintre cele două lumi, a primit un răspuns ce putea fi citit doar pe buze, întrucât în sens invers sunetul nu răzbate: „Nu. Următorul“. A doua zi, după o aşteptare lungă la poarta instituţiei, în semn de respect pentru pauza de două ore a funcţionarului român, iată-mă în faţa unui alt ghişeu. Prilej pentru a descoperi că banii fugeau şi mai iute de mine. Am primit programare în vederea unei reprogramări, peste cinci zile, când extrem de ocupatul şef al Administraţ iei Fiscale urma să-şi dedice timp pentru a-mi semna cererea.
Apoi, neapărat în aceeaşi zi, trebuia să merg din nou la Trezorerie pentru a-mi încasa datoria. Acum, nu ştiu ce să fac. Să continuu? Deja valoarea timpului pierdut e pe cale să o depă- şească pe cea a banilor de recuperat. Sau poate la bătrâneţe voi primi o scrisoare de la autorităţi în care să scrie: „În această ţară v-aţi pierdut timpul, nervii, sănătatea şi banii. După ce veţi muri, prezentaţi-vă la Trezorerie în vederea recuperării. Aveţi toată eternitatea la dispoziţie“. Comentaţi pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
