Adrian Georgescu: "Un baietel se umple de noroi jucand fotbal. Un catel se catara pe rochia alba a unei fetite".
In fata acestor mici accidente dragalase, tonul mamei, care ne descrie fericirea imaculata a familiei-tip din reclame, devine ingrijorat. In ajutorul ei sare insa duhul bun din cutia de carton, care rezolva problema.
Nu toti au insa norocul unui prieten imaginar. Ei trebuie sa aleaga. Si atunci, ecranul se imparte in doua: in partea usor intunecata, cu culorile mai sterse, sunt infatisate reusitele deloc impresionante ale „detergentului obisnuit”, in cealalta se produc miracolele cotidiene ale „detergentului-minune”.
Personajele sunt aceleasi ca-n filmul politist. In toate productiile de gen, de la Sherlock Holmes la Colombo, exista un mediocru inspector de politie, care vrea sa inlature murdaria, dar nu poate. El e „detergentul obisnuit”, un actor secundar care exista doar pentru a pune in lumina adevarata vedeta, masculul alfa al solutiilor de curatat.
Eroul pozitiv, dupa modul de actiune, poate fi de mai multe feluri. Avem produsul inteligent, un fel de Poirot, care identifica prin deductie pata asasina si o izoleaza. Avem detergentul de actiune, genul Bruce Willis, care elimina murdaria prin metode dure, dar, atentie!, nu afecteaza tesatura. In ultimul rand, avem detergentul tip „brigada antitero”, in care fiecare element are un rol bine definit: microparticulele verzi darama usa, cele albastre patrund tragand cu puscoacele, iar cele albe aresteaza moleculele de jeg supravietuitoare.
Actiunea chimica merge insa mai departe decat cea a politiei. Rufele nu se mai doresc a fi curate, ci „impecabil de curate”, nu se urmareste albul, nici macar albul pur (deja un pleonasm), ci „albul cel mai pur”. Suntem transportati in „profunzimea” unui strat de un milimetru grosime, de unde pandesc inamici invizibili, dar nemilosi. Lupta depaseste telurile oricarei infruntari istorice cunoscute, caci raufacatorilor trebuie li se stearga si amintirea, si potentialii urmasi.
Iata-ne la dimensiunea unui mit biblic. Rufele mantuite de „detergentul-minune” au albul aripii de inger si se inalta mirosind a levantica spre raft. Celelalte, pe care Necuratul te-a pus sa le speli cu „detergent obisnuit”, vor suferi chinurile vesnice ale cosului.
Ori poate ca in lumea hainelor se va intampla ca in lumea celor pe care ii imbraca, unde cautarea maniacala a albului desavarsit a nascut alte solutii. Rufele albe se vor izola de cele un pic gri, galbui sau rosiatice si le vor impinge incet spre zonele marginase ale sifonierului. (Articolul dezvoltat poate fi citit pe blogul personal)