Fostul dinamovist Adrian Cristea petrece foarte mult timp alături de fetița lui și a Denisei Nechifor, Rania. În aceste zile, tinerii părinți participă cu cea mică la acțiunile din cadrul "Săptămânei altfel", eveniment maraton, organizat de Centrul Cultural Top Kids, pentru a sărbători sfârșitul unui nou an școlar, prin activități relaxante și creative destinate copiilor dar și celor mari.
”Ne vom distra împreună, vom învăța, crea, vom fi generoși și vom avea grijă de noi și de ceilalți”, explică Loredana Tache, fondatoarea Centrului Cultural Top Kids. Astfel, marți, a avut loc atelierul de reciclare în care copiii au adus cu ei obiecte pe care nu le mai folosesc, de la borcane goale, sticle de plastic, la tricouri sau alte hăinuțe. Astăzi, începând cu orele 16:00 va avea loc "Târgul de vară", unde Adrian Cristea și Denisa Nechifor și au anunțat prezența alături de Rania. ”Cine a mai participat la un Târg Top Kids știe deja cât de mult adoră copiii această manifestare. În primul rând, pentru că e distractiv. Dar, mai mult decât atât, este extrem de educativ. Copiii învață arta negocierii și a vânzării, trocul, valoarea banului și responsabilitatea față de această valoare, importanța creativității în producție și, mai mult decât atât, sunt stimulați să producă lucruri personale pe care să le poată valorifica. Vor fi impulsionați să își dea frâu imaginației pentru a crea valoare. Copiii vor avea ocazia să liciteze, unii vor avea ocazia să doneze. Banii strânși în urma licitației vor fi folosiți pentru a cumpăra hăinuțe, alimente și lucruri utile pentru copiii dintr-un orfelinat de lângă București. Joi, are loc carnavalul de vară, începând cu orele 16:00, unde se va sărbători sosirea vacanței printr-o petrecere de pomină. Va avea loc desigur și o mică serbare, cu diplome și cadouri. Carnavalul este conceput pentru copiii care au participat la Programul de After School din acest an școlar. Vineri va fi o zi de vară în aer liber. "Mergem împreună în parc, ne jucăm, stăm la aer, discutăm despre cum a fost anul școlar care se încheie, facem planuri de vacanță, ne bucurăm de o zi caldă și, mai ales, de ultima zi de școală", dezvăluie Loredana Tache.