Adrian Câciu avertizează: Implementarea PNRR trebuie accelerată. Nu mai avem timp

PNRR. Sursa foto: Arhiva EVZ

Adrian Câciu avertizează: Implementarea PNRR trebuie accelerată. Ministrul Fondurilor Europene a precizat că România va avea la dispoziţie, până la finalul lunii septembrie, 9,15 miliarde de euro primiți pe PNRR, după ce va fi aprobată şi Cererea de plată 2.

Adrian Câciu avertizează: Implementarea PNRR trebuie accelerată. Ministrul a declarat că România trebuie să se miște mai repede deoarece mai avem 35 de luni. Nu mai avem timp să stăm. Mai exact, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că implementarea PNRR trebuie accelerată. Mai sunt doar 35 de luni la dispoziție pentru asta.

Adrian Câciu avertizează: Implementarea PNRR trebuie accelerată. Nu mai avem timp

De asemenea, ministrul a precizat că trebuie depuse deconturi pentru plata obiectivelor. Întrucât doar 3% dintre banii deja intraţi în România au fost cheltuiți.

„Vizita la Bruxelles a fost finalul unor negocieri care au durat două luni de zile. România trebuie să depună PNRR revizuit, modificat, cum vreţi să-i spuneţi, pentru că introduce un nou capitol, RePowerEu. Regulamentul privind PNRR a fost modificat în primăvara acestui an. România, faţă de o alocare iniţială de 700 de milioane de euro, după negocierea de la Bruxelles, a reuşit să obţină 1,4 miliarde de euro. Atunci, finalul acestei negocieri se închide la început de septembrie prin depunerea PNRR modificat, revizuit”.

Euro. Sursa foto: Pixabay

Implementarea PNRR trebuie accentuată

Legat de implemnatarea PNRR, noi mai avem 35 de luni. Acesta a fost şi mesajul pe care l-am avut în Guvern, către colegi, la preluarea mandatului. Le-am spus: nu mai avem timp să stăm. Acesta a mai precizat că, la Bruxelles, fiecare dintre miniştri a avut mandatul său.

„Al meu a fost foarte clar, să închid negocierile pe această modificare de PNRR. Nu numai RePowerEu, ci şi diminuarea de grant care a însemnat chiar o negociere cu Cosmisia, astfel încât investiţiile care sunt întârziate în PNRR şi despre care Comsia a spus că nu avem şanse să le rezolvăm până în august 2026 să ducem aceste investiţii către Politica de Coeziune”.

Potrivit acestuia, proiecte care nu au avansat deloc şi care nu au şanse de finalizare în PNRR vor fi trecute pe alte surse de finanţare, în Programul Operaţional Regional.

De ce doar 3% din banii din PNRR au fost cheltuiţi

Întrebat de s-au cheltuit doar 3%, ministrul a explicat că, în 14-15 sept se va aproba Cererea de plată 2 a României.

„Până la finalul lunii septembrie aceşti bani intră în România, încă 2,7 miliarde de euro. România va avea la dispoziţie, până la finalul lunii septembrie, 9,15 miliarde de euro primiţi pe PNRR. Eu îmi doresc să depune Cererea de Plată 3 cât mai repede”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, sunt semnate contracte în valoare de 30 de miliarde de euro şi trebuie să le „implementăm, trebuia deja să le implementăm”, a concluzionat Adrian Câciu.