Galeria adormiţilor include politicieni de frunte ai României, actualul şef al Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, aflându-se într-o companie deosebit de selectă. Campionul absolut al aţipelilor de partid rămâne Ion Iliescu, cu cel puţin trei astfel de moment unice şi speciale.
Fostul preşedinte al Senatului Crin Antonescu a adormit în timpul unui discurs susţinut de fostul său partener politic, Victor Ponta, în 2014, la Iaşi unde cei doi se deplasaseră pentru o tăiere de panglică la Șoseaua de Centură a oraşului.
Tot Victor Ponta l-a adormit şi pe Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD. Se întâmpla prin 2012, în timp ce actualul premier ţinea un discurs chiar de pe scaunul de alături.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost surprins din nou dormind în public la sfârşitul lui martie 2014, în timpul unei şedinţei solemne a Parlamentului, consacrată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO. Somnul a venit pe parcursul discursului lui Traian Băsescu.
Nici actualul preşedinte, Klaus Iohannis, nu a reuşit să-l ţină treaz pe matusalemicul politican pesedist. Prezent pe 21 decembrie 2014 la ceremonia de învestire a noului şef al statului, Ion Iliescu a moţăit de mai multe ori în timpul discursului lui Iohannis.