Nu sunt mari, ci foarte mari! Unii câini cresc atât de mult încât par incredibili. Şi chiar aşa sunt.
Click aici pentru Galeria Foto
Într-un ditamai patul
Cei care au câini gigantici spun despre ei ca sunt foarte iubitori şi devotaţi. Cum ar fi spre exemplu uriaşul George, cel mai mare câine din lume (din păcate a murit în octombrie 2013, chiar înainte de ziua lui de naştere). Avea 115 kilograme şi peste un metru si jumatate inaltime. Dormea într-un ditamai patul şi consuma, lunar, cam 50 de kilograme de mâncare.
„Cu o pregătire corespunzătoare, rase de câini mari, cum ar fi un Leonberger, un Samoyed - câine crescut în vestul Siberiei, un Saint Bernard, ori un ogar irlandez, poate deveni nişte giganţi blânzi”, spun specialiştii în domeniu. Care adaugă că „problemele pot apărea atunci când dîncercaţi să îl urcaţi în maşină, plus sumele exorbitante cheltuite pe cantităţile enorme de alimente, deoarece un asemenea câine vă daţi seama cât mănâncă!”.
- Traian Băsescu: Sinceritatea costă, poporului român nu îi place să îi spui lucruri pe care nu vrea să le audă
- Adrian Halpert: Antena 3 și-a cumpărat premiile internaționale
- Ponta: Dacă liberalii ne dau ministerul de Interne, acceptăm cu plăcere. VEZI ce a zis Antonescu
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- Cele mai tari IMAGINI de la 2014 Sony World Photography. Selecția s-a făcut din peste 130.000 de fotografii
- Dans popular MOLDOVENESC, executat de doi patinatori americani | VIDEO
- Se simte bine în corpul ei ŞI O ARATĂ. Câţi ani crezi că are ACEASTĂ FEMEIE? / GALERIE FOTO