Un adolescent de 15 ani este căutat de polițiștii din Constanța după ce a dispărut de două zile, dintr-un camping din Eforie Nord.
Polițiștii din cadrul secției de poliție din Eforie Nord au fost sesizați că adolescentul, Emanuel Samuel Marcus, a dispărut dintr-un camping din Eforie Nord în ziua de 31 iulie. În jurul orei 19.00, băiatul a plecat din campingul în care se cazase și de atunci nu a mai fost văzut de nimeni. Dispariţia a fost anunţată de tatăl adolescentului pe data de 1 august.
Drept urmare polițiștii constănțeni fac apel la cei care l-au întâlnit să anunțe la numărul de urgență 112. Ei au transmis și semnalmentele adolescentului, precum și o fotografie a acestuia.
Emanuel Samuel Marcus are o înălţime de 175 de centimetri, constituţie normală, ochi căprui, păr şaten. La data la care a dispărut de acasă, băiatul purta pantaloni bleumarin cu imprimeu verde, papuci şi tricou roşu.
Toți cei care pot furniza informaţii despre acesta sunt rugaţi să sune la 112 sau să contacteze Poliţia staţiunii Eforie la telefon 0241.741.256 sau Dispeceratul I.P.J. Constanţa, telefon 0241.611.634.
Numărul turiștilor care au ajuns la acest final de săptămână pe Litoral se ridică la aproximativ 200.000 de persoane. La fel ca și în celelalte weekenduri, stațiunile de la Marea Neagră au devenit neîncăpătoare pentru cei care doresc să se relaxeze la malul mării.
Din păcate, prea puțini dintre aceștia mai respectă regulile impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus, în ciuda numărului foarte mare de cazuri de îmbolnăviri zilnice și a amenzilor usturătoare aplicate de oamenii legii.
Pe plaje sau la terase, oamenii se înghesuie unii în alții și ignoră toate regulile de protecție, chiar dacă sunt conștienți la ce pericol se expun din cauza noului coronavirus. Falezele și terasele sunt adevărate furnixare de oameni, însă nimeni nu poartă mască de protecție în spațiile publice aglomerate și nici nu pare interesat să se protejeze în vreun fel. E drept că autoritățile constănțene au decis că masca devine obligatorie pe faleze și în alte spații aglomerate abia după ora 18.00.