Ca urmare a analizei ADN-ului uman, cercetătorii ar putea prezice dacă o persoană se poate aștepta să trăiască mai mult sau să moară mai devreme decât media, potrivit unui studiu publicat marți de către Universitatea din Edinburgh.
O echipă condusă de Institutul Usher al Universității a analizat datele genetice a peste o jumătate de milion de persoane, în paralel cu înregistrările privind durata de viață a părinților lor. Aproximativ 12 zone ale genomului uman au fost considerate ca având un impact semnificativ asupra duratei de viață, inclusiv cinci zone despre care nu se știa până acum. Echipa a analizat efectul combinat al variațiilor genetice care influențează durata de viață și a putut astfel elabora un sistem de punctaj. Cercetătorii au descoperit că persoanele care se încadrează în primele zece procente din populație s-ar putea aștepta să trăiască inclusiv cu până la cinci ani mai mult decât cei care se încadrează în acei zece la sută cu punctajul cel mai mic. "Dacă vom lua 100 de persoane la naștere sau mai târziu și vom folosi punctajul nostru referitor la durata de viață pentru a-i împărți în zece grupuri, cei din grupul de vârf vor trăi cu până la cinci ani mai mult decât cei din grupul de jos, în medie", a declarat dr. Peter Joshi, bursier AXA în cadrul Institutului Usher. Studiul a fost publicat în revista eLife.