Administratorul judiciar al dezvoltatorului Planorama: ''Mi-am îndeplinit obligaţiile''

Administratorul judiciar al proiectului Planorama, firma Conexpert SPRL, a anunţat că şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de creditorii dezvoltatorului imobiliar Euro Habitat.

Prin intermediul unui comunicat, Constantin Ion, asociat coordonator al firmei Conexpert SPRL, a declarat că are intenţia de ''a preda clienţilor dreptul de proprietate şi posesia apartamentelor în cel mai scurt timp posibil''.

''În scurtul timp de când mi s-a încredinţat de către instanţă sarcina de administrator judiciar în acest dosar am studiat şi continui studiul proiectului Planorama care este vast şi complex (4 blocuri cu peste 1000 de apartamente şi dependinţe). În paralel, mi-am îndeplinit obligaţiile de administrator conform legii notificând deschiderea procedurii în Buletinul de Insolvenţă, în ziarul Gândul, am notificat în scris creditorii bugetari şi peste 350 de creditori cuprinzând furnizorii şi clientii, banca, persoanele fizice şi juridice care au finanţat proiectul şi pentru care există documente contabile care atestă sumele datorate acestora'', se arată în documentul citat.

De asemenea, Constantin Ion  cataloghează drept ''minciuni şi inexactităţi'' declaraţiile reprezentanţilor cumpărătorilor, conform cărora firma Conexpert, în calitate de administrator judiciar al dezvoltatorului Euro Habitat, a inclus în lista creditorilor persoane fizice terţe sau juridice offshore înregistrate în paradisuri fiscale, însă nu a trecut şi cele 500 de familii care au plătit pentru a primi o locuinţă în complexul Planorama. Administratorul acuză că, în spatele acestor declaraţii, se află persoane care au interese obscure, fără să ofere informaţii cu privire la acestea.

''Ştiu exact cine se ascunde în spatele minciunilor publicate şi cu ce scopuri au fost fabricate, scopuri străine de grija pentru clienţi. Aceste minciuni nebazate pe nici un fapt adevărat sau dovadă dăuneaza execuţiei planului de reorganizare şi ca atare voi analiza posibilitatea  tragerii la răspundere a celor care le împrăştie'', se precizează în document.

Euro Habitat a intrat în insolvenţă prin reorganizare judiciară la finele lunii iunie 2010, prin decizia Tribunalului Bucureşti. Firma Conexpert a fost desemnată drept administrator judiciar.