Numărul doi din structura UM 0215 în iunie 1990 deschide cutia secretelor de stat: ofiţerii-golani şi încleştarea stelară a serviciilor de siguranţă.
Braţele masive întind cu o mişcare lentă cartea de vizită. Pe bucăţica de carton scrie, cu un corp de literă uşor înclinat, "Avocat Vergil Andronache". Undeva în partea superioară, privirea se loveşte de sintagma “societate civilă".
E o ironie cu valoare de paradox. În CV-ul lui Andronache, căsuţa 1990-1991 e trecută în contul unui angajator cu greutate: unitatea militară 0215. Zâmbim. Colonelul în rezervă îşi măsoară cu atenţie cuvintele. Ştie prea multe pentru a spune totul. Se înţelege asta din privirea tăioasă pe care o aruncă. Nu-i scapă nimic. Vigilenţa i-a fost, ani de zile, sarcină de serviciu. Ne mai uităm, din când în când, la cartea de vizită. Astăzi, are doar una. Înainte de 1990 avea mai multe. În funcţie de ordin.
În decembrie ’89, Vergil Andronache lucra în Direcţia a IV-a a Securităţii (Contraspionajul militar). Culegea informaţii despre acţiunile URSS, de la tacticile militare ale "naţiunii prietene" până la reţeaua informaţională prin care spionii sovietici developau la Moscova planurile Bucureştiului.
Fost adjunct al UM 0215 în perioada mineriadelor de acum douăzeci de ani, Andronache e primul şef al controversatei unităţi de contrainformaţii care acceptă să vorbească despre ordinele executate de agentură în zilele fierbinţi în care Ion Iliescu îşi consolida puterea prin "bunăvoinţa" minerilor. În exclusivitate pentru EVZ, Vergil Andronache dă detalii despre "ofiţerii-golani" infiltraţi printre manifestanţi şi creionează un scenariu paralel: Piaţa Universităţii a fost teatrul de luptă unde s-au ciocnit interesele serviciului secret al armatei şi cele ale unităţii de spionaj a Ministerului de Interne (MI).
CUTIA PANDOREI
“Nu mai căutaţi răspunsuri în Piaţa Universităţii"
Pe 28 decembrie 1989, Vergil Andronache a fost chemat la guvern. Noii lideri aveau o problemă: nu puteau anticipa reacţiile românilor. "Erau debusolaţi. Roman se tot întreba ce mecanisme au fost puse în mişcare ca mii de români să iasă în stradă", explică fostul colonel. Din nevoia unor pârghii de control a apărut UM 0215.
"Au avut de ales între mine, care veneam din contraspionaj, şi Florin Calapod pentru şefia unităţii. El fusese trecut în rezervă de câţiva ani, pentru că făcuse nişte prostii prin străinătate când era în misiune. În 1990 au zis că e mai bine să-l pună pe el, care, aparent, nu provenea din Securitate. În plus, se cunoştea cu Viorel Tache, omul lui Gelu Voican", povesteşte Andronache, care pe 2 februarie 1990 a devenit prim-adjunctul lui Calapod.
În lunile care au urmat, cele 275 de cadre integrate în aparatul central al "doi ş-un sfert" (majoritatea provenind din Direcţia a IV-a) şi-au împărţit activitatea: unii filau poliţişti, căutând corupţii, alţii îi ajutau pe angajaţii MI să documenteze cazuri "speciale" care vizau "siguranţa naţională".
Mega-productia FSN: Minerii, greu de stăpânit
"Am fost luat prin surprindere de venirea minerilor pentru că nu răspundeam de treburile astea. Mă ocupam de altceva, dar din câte am aflat unitatea a avut ofiţeri infiltraţi în Piaţă. Îşi lăsaseră şi plete, erau "golani". Au documentat, de exemplu, fiecare grevist al foamei. Dintre toţi 12 doar o doamnă, asistentă medicală, era om serios. Restul, nişte impostori! Pe noi ne interesa cine îi dirijează, nu să-i instigăm, nu să-i înăbuşim", susţine fostul adjunct al 0215.
Informaţii veneau şi din Valea Jiului: "E fals că noi i-am adus pe mineri. Aveam întradevăr agenţi care ne informau periodic despre starea de spirit de acolo, dar asta pentru că fierbeau. Prinseseră curaj, că le dă statul orice vor, şi atunci era important să îi monitorizăm. Te puteai trezi cu ei oricând la Bucureşti şi erau greu de stăpânit".
Când vine vorba de modul în care minerii au "nimerit" exact la adresa lui Ion Raţiu sau la sediul PNŢ, fostul colonel devine evaziv. "Eu nu ştiu să se fi dat ordine ca ofiţerii noştri să-i dirijeze pe mineri sau să-i instige pe manifestanţi. Nu era în politica unităţii. Ştiu însă că în Piaţă nu erau doar ai noştri. Printre "golani" erau foarte mulţi oameni din fostul serviciu de contraspionaj al armatei. Erau peste tot!", povesteşte Andronache.
"Două persoane în ţinute de mineri, luate din sediul MI"
Versiunea colonelului în rezervă e contrazisă însă de o serie de declaraţii ale ofiţerilor "doi ş-un sfert" făcute în faţa procurorilor care au anchetat evenimentele din 13-15 iunie 1990. Dragomir Şchiopu, subofiţer în Direcţia a V-a în 1989, reactivat la UM 0215 în prima jumătate a lui 1990, le-a povestit magistraţilor că pe 14 iunie a fost solicitat de colonelul Ion Marica, şeful direcţie Protecţia MI din cadrul "doi ş-un sfert", să meargă într-o misiune: "Au mers două maşini. Al doilea autoturism era condus de plutonierul Corneliu Dumitrescu.
Despre acesta aveam să aflu ulterior ca a fost arestat întrucât participase alături de ofiţerul Ion Nicolae la furtul valutei din casa deputatului Raţiu, alături de nişte mineri. Autoturismul plutonierului Dumitrescu circula în faţă, având pe colonelul Marica, eu circulând în spate, având pe plutonierul Florin Nedelcu şi încă două persoane în ţinute de mineri, luate din sediul MI. Am mers pe strada Mântuleasa unde era sediul asociaţiei foştilor deţinuţi politici".
Şi Constantin Constantin, ofiţer al UM 2015 la direcţia Protecţia IGP sugera în declaraţia de la Parchet din dosarul Mineriadei că ar fi supravegheat descinderea minerilor în Bucureşti. “În ziua de 14 iunie, la Gara de Nord, am urmărit, am asigurat, am văzut când soseau trenurile cu mineri, cum se încolonau şi plecau spre ieşire. Raportam telefonic câte vagoane a avut trenul, de unde a sosit, câţi mineri erau şi care era starea lor psihologică" mărturisea ofiţerul în 1997. Declaraţiile citate se regăsesc în rechizitoriile întocmite de Parchetul Militar şi puse la dispoziţia EVZ de Asociaţia 21 Decembrie 1989 din București.
Spionii militari, la dublaj
Informaţiile la care Vergil Andronache a avut acces de-a lungul timpului l-au făcut pe fostul colonel să dea o altă greutate evenimentelor: "Ministrul Apărării nu era în ţară. Pe 13 iunie nici Chiţac (n.r. ministru de Interne), nici Atanasie Stănculescu nu răspundeau la telefon. Iliescu suna la Dresda după Stănculescu, unde îi spusese că pleacă, şi nu-i răspundea nimeni. Nu era acolo!".
Informaţia cu bătaie lungă furnizată de Andronache poate fi coroborată cu versiunea unui ofiţer din cadrul compartimentului Analiză-Sinteză al UM 0215, Dumitru Culea. Acesta a susţinut în 2007 la Parchetul General că a asistat pe 13 iunie la incendierea sediului MI de către manifestanţi şi la atitudinea ciudată a cadrelor armatei. "Comandantul plutonului de TAB-uri care ar fi trebuit să apere sediul MI era maiorul Şerb, fiul generalului Şerb. TAB-ul în care se afla Şerb s-a dispus la intrarea dinspre parcul spre Dâmboviţa şi a încercat cu ajutorul unor cabluri metalice să smulgă uşa de acces din minister. Tot cu ajutorul TAB-urilor postate acolo, manifestanţii au reuşit să spargă geamul aflat la mezanin şi să pătrundă printre grilaje în interior", scrie Culea în declaraţia de la Parchet.
Războiul intestin al serviciilor de apărare şi siguranţă închide cercul. Vergil Andronache se lasă pe spătarul scaunului, respiră adânc şi rosteşte o frază cu final deschis: "S-au spus atâtea minciuni. Când zic de mineriadă, toţi vorbesc de Piaţa Universităţii. Dar răspunsurile nu sunt acolo."
TEORIA CONSPIRAŢIEI
Regele mută cu Stănculescu la pionii lui Iliescu
Amiralul Cico Dumitrescu, unul dintre apropiaţii lui Ion Iliescu, şi Nelu Florea, revoluţionar din Comitetul Central (CC) răsplătit în 1990 de fostul preşedinte cu o funcţie în Ministerul de Interne, completează pentru EVZ puzzle-ul mineriadei din iunie 1990. Amândoi folosesc aceleaşi piese: atât acţiunile minerilor, cât şi cele ale manifestanţilor au fost dirijate de oamenii puterii şi interesele lor divergente.
Militar de carieră înainte de 1989, Nelu Florea a stat în sediul CC până în ianuarie 1990 şi a păzit "tezaurul" depozitat în Cabinetul I. Aşa l-a cunoscut pe Ion Iliescu şi a fost asimilat în grupul de colaboratori ai lui Gelu Voican Voiculescu.
După venirea minerilor în Bucureşti, în luna februarie, Nelu Florea a ştiut exact cum să ajute sistemul. "La ordinul lui Voican Voiculescu, am cules informaţii din oraş despre PNŢ şi PNL pentru a cunoaşte intenţiile acestora. Pentru a obţine informaţii unii dintre noi s-au înscris în PNŢ şi în PNL. Informaţiile erau primite de Voican Voiculescu şi de consilierii acestuia. (...) Voiculescu îmi trasa sarcini să aflu cât mai multe informaţii despre Ion Raţiu, Cornelui Coposu, Radu Câmpeanu şi în general despre cei care se opun lui Ion Iliescu", scria Florea într-o declaraţie dată procurorilor militari în 2007.
De la Intercontinental la MI
Astăzi, fostul cadru MI care şi-a trecut în CV, printre altele, şi o altercaţie celebră cu interlopul Fane Spoitoru în 1993, completează pentru EVZ: "Eu aveam oamenii mei în Piaţă, pe Doina Rebeca Cercel, pe Cătălin Constantin, zis Ceferistu’, pe Ion Sfetculescu, luptaseră cu mine la Revoluţie şi erau de încredere. Îi luăm la o bere, la un bar pe lângă Biserica Enei şi-mi spuneau tot: care face greva foamei, cine le dă bani de mâncare, cine instigă. Probabil că ei furnizau date şi pentru UM 0215".
Informaţiile strânse în acele zile l-au împins pe Florea să-şi anunţe superiorii că se pregăteşte ceva. “Urma ca pe data de 15 iunie să se dea o lovitură de stat susţinută de armată. Am primit ordin să merg în Italia după Dumitru Mazilu, aşa că mineriada nu m-a prins în ţară" susţine fostul militar.
"UM 01305, care a spart blocada de la Intercontinental în decembrie ‘89, a fost chemată în iunie ‘90 să împrăştie manifestanţii de la MI. Comandantul unităţii, Ionel Marin, era finul generalului Velicu şi făcea parte din camarila lui Gheorghe Carp, împreună cu Tiberiu Costache şi Dorel Amăriucăi", zice cu năduf cel poreclit "Pluto". Şi lansează un scenariu similar cu cel invocat evaziv de Vergil Andronache – "Atanasie Stănculescu era plecat, iar regele Mihai era foarte aproape de ţară. Nu cumva la Budapesta?". Nelu Florea nu crede în coincidenţe.
Exces de zel pe seama "golanilor" Pentru amiralul Cico Dumitrescu, care se ştia cu Ion Iliescu din anii ’80 şi căruia i-a devenit consilier după 2000, lucrurile sunt puţin mai neclare. "Eu atunci eram şeful Direcţiei Cultură Presă şi Sport din cadrul MI şi aveam biroul peste drum, în sediul fostei Securităţi, la Beldiman. Nu numai minerii, dar şi manifestanţii au fost dirijaţi. Eu am văzut de la geam cum erau cărate lăzi cu sticle goale, să facă cocktail-uri Molotov din ele. De unde aveau tot arsenalul ăsta?", se întreabă retoric amiralul.
Nu crede nici în caracterul spontan al descinderii minerilor în Bucureşti: “Erau unii care păreau orice, dar nu mineri. Îngrijiţi, îmbrăcaţi cu salopete curate, nu aveau trăsături specifice, nu erau munciţi. Şi păreau şi foarte vigilenţi".
După ce povesteşte cum a fost bătut crunt de manifestanţi în după-amiaza zilei de 13 iunie, Cico Dumitrescu încearcă să privească evenimentele raţional: "E clar că "doi şi-un sfert" a fost implicat. Ăştia erau înnebuniţi să se pună bine cu noua putere, să le intre în graţii. Şi s-au folosit de orice prilej să adune informaţii, să prezinte rapoarte, tocmai ca să arate că sunt utili. Au avut oameni infiltraţi în Piaţa Universităţii, pe la partide, printre mineri". REŢEAUA COLONELULUI CALAPOD
Regizorul Mineriadei, de la secrete de stat la Viagra
Pe 2 februarie 1990, Florin Calapod era înaintat la gradul de colonel şi numit şef al UM 0215. Numele conspirativ: Florin Cristescu. În pofida faptului că fusese trecut în rezervă din poziţia de ofiţer activ al Direcţiei a IV-a a Securităţii, pentru că într-o misiune în străinătate încălcase conduita de serviciu, drumul lui către şefia unităţii a fost netezit de prietenia care îl lega de Viorel Tache, aghiotantul lui Voiculescu.
"Nu era cel mai corect om şi a adus după el, în unitate, oameni îndoielnici, ca cei care au furat banii din casa lui Ion Raţiu (n.r. – Pe 14 iunie 1990, doi ofiţeri UM 0215, împreună cu un miner, au intrat în casa lui Ion Raţiu şi au furat 80.000 de dolari, faptă pentru care ulterior au fost condamnaţi la închisoare). Mulţi au ajuns la noi doar pentru că se ştiau cu el" precizează fostul său adjunct Vergil Andronache. Una dintre persoanele pe care a adus-o în unitate în baza prieteniei care îi lega e Emilia Mitran, integrată în 0215 cu gradul de maior direct din civilie, la serviciul Secretariat.
Aceasta a povestit într-o declaraţie dată procurorilor militari în 2007 cum pe 14 iunie 1990 Calapod îşi actualiza informaţiile despre manifestaţiile din Capitală: "dimineaţa, viziona casete cu imagini din data de 13 cu distrugerile făcute de manifestanţi". În pofida acestei mărturisiri, din care reiese "interesul" lui pentru incidentele din stradă, fostul colonel a negat implicarea "doi ş-un sfert" în mineriade. "Unitatea pe care am condus-o nu a avut nici un fel de atribuţie legată de acele evenimente" scria Calapod într-o declaraţie din 1998. Astăzi, el e contrazis chiar de adjunctul său, Vergil Andronache.
"Era în stare de orice"
Numele lui Calapod şi a secretarei sale, Emilia Mitran, se leagă şi de o unitate radio sustrasă din sediul PNŢCD, "iniţiativă" incriminată într-un raport al Corpului de control al MI în 1991.
Contactată de EVZ pentru a oferi detaliile traseului său, Emilia Mitran a acceptat o întâlnire, motivând însă că are puţin timp la dispoziţie pentru că trebuie să plece din ţară. Ulterior convorbirii, doamna Mitran n-a mai răspuns la telefon.
Tabloul personalităţii lui Calapod e completat şi de amiralul Cico Dumitrescu, care a povestit pentru EVZ că primul şel al "doi ş-un sfert" era cameleonic şi oportunist. "Calapod era în stare de orice! Îl ştiam mai mult din auzite, dar nu mi-a plăcut niciodată, avea o căutătură urâtă", conchide amiralul.
În mai 1991, Calapod a fost tras pe line moartă şi trecut în rezervă. Ieşit din structurile statului, fostul şef de unitate s-a reprofilat. În 1998, s-a anturat cu nişte afacerişti dubioşi, au fondat firma Norfolk şi s-au apucat de vândut pastile de Viagra pe internet. Business-ul a picat pentru că FBI a emis mandate de arestare pe numele partenerilor fostului şef de la 0215, pentru comercializarea ilegală a "pastilei albastre". Colonelul Calapod a decedat în 2003.