UEFA a hotărât, astăzi, ca sârbii de la Partizan Belgrad să fie excluși din competițiile europene vreme de trei sezoane, pentru neplata unor datorii.
Partizan Belgrad, campioana a Serbiei în 2015, a primit această sancțiune, din cauza faptului că a încălcat regulamentele financiare de trei ori în ultimii cinci ani. Forul european a anunțat că „alb-negrii” datorau circa 2.5 milioane de euro către autorităţile sârbe în luna septembrie 2016.
Astfel, Comisia pentru Control Financiar a UEFA consideră că „suspendarea este potrivită, având în vedere circumstanţele extraordinare din ultimul caz privind datoriile clubului Partizan în 2013, când clubul a primit o interdicţie de un an privind participarea în competiţiile europene, hotărâre care a fost ulterior suspendată”.
Partizan Belgrad a fost, printre altele, și adversara Stelei în preliminariile pentru grupele Ligii Campionilor, în sezonul 2015-2016. Gruparea sârbă a fost cea care a reușit să acceadă în play-off, după 5-3 în dublă manşă. În acest sezon al Ligii Europa, gruparea din capitala Serbiei a părăsit întrecerea din turul doi preliminar, fiind învinsă de trupa poloneză Zaglebie.