Se întâmpla în inima New York-ului, la 11 septembrie 2001… Atunci, patru avioane cu pasageri au fost deturnate de către terorişti şi îndreptate către cele două turnuri gemene de la World Trade Center şi către clădirea Pentagonului, ultimul avion prăbuşindu-se în apropiere de Pennsylvania.
Oficial, autorii masacrului au fost 19 musulmani radicali, coordonaţi din umbră de către temutul lider Al- Qaeda, Osama bin Laden, iar urmarea acestui act abominabil a fost declanşarea unui război fără precedent împotriva terorismului internaţional. În prezent există aproximativ 150.000.000 de pagini web dedicate " conspiraţiei de la 11 septembrie"… Şi un "detaliu" interesant: singurele clădiri din istorie, alcătuite din oţel şi beton, care s-au prăbuşit vreodată din cauza unui incendiu, au fost turnurile gemene şi WTC 7! Odată cu trecerea anilor, evenimentele de la World Trade Center au devenit, "preferatele" teoriilor conspiraţioniste, mulţi fiind aceia care au văzut în această tragedie semnul unor forţe mai presus de înţelegerea noastră. În viziunea adepţilor acestui gen de teorii, atacurile de la World Trade Center nu au fost decât o înscenare, prin care s-ar fi încercat justificarea unui lung şi sângeros război în Orientul Mijlociu. Întrebarea care dăinuie încă pe buzele tuturor este "Cum au reuşit teroriştii să reducă la o grămadă de moloz aceste clădiri simbol ale Americii?". Filmul "faptelor" Primul avion a lovit turnul nordic al complexului World Trade Center la ora 8:46 (15:46 ora României). Al doilea a lovit turnul sudic după 17 minute, timp suficient pentru ca echipele de filmare să poata reda evenimentul. Al treilea avion s-a prăbuşit peste una dintre aripile Pentagonului la ora 9:37. Câteva ore mai târziu, o altă clădire, aflată în apropierea celor două turnuri, WTC 7, se prăbuşeşte inexplicabil, fără a fi atinsă de vreun avion sau vreun proiectil. Se spune că una dintre primele…ciudăţenii legate de acea zi fatidică este reprezentată de lipsa de reacţie a autorităţilor. În procedura standard a oricărui aeroport american, în cazul în care un avion de pasageri deviază de la cursul normal sau pierde legătura radio cu turnul de control, controlorul de trafic este obligat să emită codul 7610-4J. O atenţionare către cea mai apropiată bază militară, baza care trimite în regim de urgenţă mai multe avioane de vânătoare care să intercepteze aeronava în cauză. SUA este singura ţară din lume care nu are o apărare antiaeriană clasică, aceasta fiind asigurată de superioritatea avioanelor sale de luptă şi de viteza de reacţie a acestora. La 11 septembrie 2001, codul menţionat nu a fost transmis… Multe dintre teorii îl vizează pe Marvin Bush, fratele ex-preşedintele George W. Bush, în 2001 acţionar majoritar la compania Securacom. Compania care a asigurat securitatea clădirilor de la World Trade Center până în ziua atentatelor. Unii dintre specialiştii care cercetează încă circumstanţele tragediei, notează că agenţii Securacom ştiau codurile de urgenţă care se transmit către NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială) iar exact la 11 septembrie procedura de avertizare a NORAD a fost schimbată cu una complicată…Fizicianul Steven Jones susţine că nicio clădire din lume nu se poate prăbuşi atât de repede şi fără a produce pagube în jur decât în situaţia unei demolări controlate. "Ambele turnuri au fost reduse la o grămadă de dărâmături în aproximativ 10-11 secunde!", afirmă Jones. Vechi partener al CIA Lui Steven Jones i se alătură şi cercetătorul Niels Harrit, cei doi efectuând analiza chimică a resturilor rezultate în urma atacului terorist de la 11 septembrie. Ei spun at că printre grămezile de moloz au fost identificate urme ale unui explozibil extrem de puternic, asş numitul super-termit nanostructurat. În opinia celor doi oameni de ştiinţă, acesta ar putea fi singurul compus chimic care să distrugă în totalitate structura unei cladiri aşa cum au fost turnurile gemene. O altă teorie a conspiraţiei este legată de Osama bin Laden, existând voci care afirmă că acest mai vechi partener al CIA din timpul războiului ruso-afgan din 1979-1989, nu ar fi de fapt "creierul" din spatele monstruoasei acţiuni teroriste. La numai câteva ore după prăbuşirea celor două turnuri, toate posturile de televiziune îl indicau drept vinovat pe Osama. "Cum a ajuns presa americană la această informaţie într-un timp atât de scurt, de vreme ce guvernul SUA nu îşi exprimase încă opinia cu privire la identitatea autorilor atentatelor?". Catrenul X-72 "Foc zguduitor din centrul pământului/Va clătina turnurile oraşului nou/Două mari roci se vor război îndelung/Apoi Arethusa va deveni un nou fluviu". Acesta este un fragment din catrenul 1.87 al profeţiilor lui Nostradamus, catren pe care americanul Michael McClallan îl consideră ca descriind nimic altceva decât începutul celui De-Al Treilea Război mondial, care va dura 28 de ani… În anul 1998, McCllallan publica volumul "Nostradamus şi Calendarele Noilor Profeţii", în care se spunea că Al Treilea Război va începe în 2001. Analiştii celebrului vizionar spun că interpretarile catrenului 1.87 pot fi puse în contextul tragediei de la 11 septembrie 2001 din SUA: "foc zguduitor" (explozii), "turnurile" (clădirile World Trade Center), "oraşul nou" (New York). Un alt catren care ocupă un loc central în opera lui Nostradamus şi care a fost legat întotdeauna de izbucnirea unui Al Treilea Război mondial, este catrenul X-72 care şi el poate fi pus în contextul evenimentelor din 2001, în viziunea celor care îl aprofundează pe Nostradamus: "Din cer va coborî / Marele Rege al Terorii / Care îl readuce la viaţă / Pe marele Rege al Mongolilor". Catrenul a fost decriptat astfel: "va coborî din cer" - avioanele care au fost deturnate; "Rege al Terorii" - terorism; Regele Mongolilor-toţi "interpreţii" au opinat că este vorba despre arabi, popoarele Orientului care vor începe "marele atac împotriva Occidentului". Într-o casetă metalică descoperită în anul 2000 sub un bloc de piatră aflat în apropiere de Paris (chiar pe proprietatea care i-a aparţinut lui Nostradamus) au fost găsite manuscrise inedite ale faimosului vizionar. Descoperirea îi aparţine dr. Edmond Fourier, unul dintre cei mai importanţi cercetatori ai operei lui Nostradamus. Scrierile conţin profeţii, necunoscute până acum, unele dătătoare de speranţe, altele îngrozitoare. Iată câteva: majoritatea oamenilor vor părăsi Pământul şi vor trăi aiurea (!); Pământul va deveni un mit; sfârşitul lumii va avea loc în 2436... Ca un arc peste adevăr, conspiraţie şi catrene, atentatele de la 11 septembrie au schimbat lumea. La 24 iulie 2001, miliardarul American Larry Silverstein achiziţiona complexul şi îl asigura împotriva unor atacuri teroriste pentru fabuloasa sumă de 6 miliarde de dolari. Cu doar 5 săptămâni înaintea atacurilor. Conform celor neobosiţi în a căuta scotoci prin meandrele timpului care s-a scurs de la producerea tragediei, Statele Unite sunt cele care au ieşit câştigătoare din toată această "poveste"… <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/bsf18cliDOo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/DCuPnepWD6Q" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>