Mandatul actualei Comisii Europene se apropie de final. Anul viitor, după alegerile din mai, actualul președinte Jean-Claude Juncker va trebui să cedeze puterea.

E un prilej numai bun pentru a vorbi despre cine este cu adevărat acest politician luxemburghez.

A fost filmat păstrându-și cu greu echilibrul sau purtând pantofi de culori diferite. A lăsat pe toată lumea mască vorbind în Parlamentul European despre discuțiile sale cu conducători de pe alte planete.

Ministrul de Interne italian, Matteo Salvini, l-a acuzat că e mai tot timpul beat. Premierul maghiar l-a comparat cu o broască moartă. Vorbe grele, dar, ce-i drept, nici Jean Claude Juncker nu și-a ascuns niciodată simpatiile pentru extrema stângă și pentru elitele globaliste.

În sfidarea milioanelor de morți pe care i-a provocat regimul comunist, Juncker l-a absolvit pe Marx de ororile cărora teoria sa le-a dat naștere. Sunt de notorietate, de asemenea, misterioasele sale întâlniri cu George Soros. Ce se stie mai putin este ce l-a recomandat pe Jean-Claude Juncker să devină președintele Comisiei Europene.

În 2014, Nick Cohen are o teorie interesantă despre carierei lui Juncker . Nu vocea, nici talentul nu-l recomandau pe Juncker, ci, probabil, serviciile făcute marilor companii transnaționale.

„În timpul domniei lui Juncker ca premier al Luxemburgului, între 1995 și 2013, ducatul s-a reinventat ca cel mai mare paradis fiscal al Europei, o țară potrivită pentru afaceri de genul celor făcute de Bernie Madoff. Un paradis fiscal care a permis marilor companii internaționale să evite impozitarea numai prin intermediul unor holdingurilor”.

Citând documentele făcute publice de BBC Panorama, Nick Cohen dă exemplul unei uriașe corporații britanice care și-a deschis o sucursală în Luxemburg. Această sucursală a împrumutat apoi firma mamă cu 6,34 miliarde de lire sterline. Societatea mamă a restituit suma cu o dobândă de 124 milioane de lire sterline.

Banii nu au mai putut fi însă taxați cu 28 la sută de Marea Britanie. În loc să plătească 34 de milioane de lire sterline în Regatul Unit, corporația a achitat doar 300 000 de euro (adică 0,5 la sută) în Luxemburg. Este doar un exemplu pentru ce înseamnă Luxemburgul în lumea finanțelor.

Paradisului fiscal luxemburghez, jurnalistul de investigații Richard Brooks îi consacră un întreg capitol din cartea sa “Marea închisoare fiscală” (The Great Tax Jail). Potrivit lui Brooks, guvernul luxemburghez a permis companiilor multinaționale să transforme o rată nominală a impozitului pe profit de 29% într-o rată de 1%.

Dincolo de aerul său de profesor „distrat”, Juncker este un exemplu de manual pentru establishmentul politic european. Idealurile generoase par numai o mască pentru interese dintre cele mai meschine.