ADEVĂRUL iese la iveală. Reținere cu SCANDAL în cazul sportivilor americani înjunghiați la Brăila

Procurorii care anchetează cazul celor doi baschetbaliști americani înjunghiați într-un club din Brăila au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui paznic care se afla în acel moment de serviciu. Acesta urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă deoarece agentul de pază, în vârstă de 44 de ani este acuzat de mărturie mincinoasă. Agentul avea în sarcină să asigure ordinea în localul unde s-a produs incidentul

Acesta i-ar fi minţit pe anchetatori în legătură cu modul în care s-a desfăşurat evenimentul, dar şi cu privire la identitatea celor implicaţi, potrivit agerpres.ro

Principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub porecla de Dasaev, rămâne în arest preventiv pentru 29 de zile, au decis magistraţii Curţii de Apel Galaţi, el fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit avocatei lui Dasaev, Angelica Ionel, cea cu care s-a prezentat în momentul în care s-a predat, clientul său recunoaşte doar săvârşirea faptei de tulburare a ordinii publice, precizând că el este victimă în acest caz.

"Considerăm că în atacul acesta nu e vinovat sau, cel puţin, e doar parţial vinovat, pentru că a ripostat, fiind lovit de patru sportivi, de persoanele din jur care au provocat acest scandal. Chiar dacă are numele pe care îl are, chiar dacă are un cazier impresionant aşa cum a arătat presa, nu este obligatoriu ca el să fi provocat acest scandal. A fost agresat şi s-a apărat cum a putut", declara, pe 18 septembrie, Angelica Ionel.

Cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă a Brăilei, Dasaev a fost condamnat în trecut, în Spania, pentru proxenetism şi viol.

Doi americani, jucători de baschet la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi în noaptea de 15 spre 16 septembrie la o terasă din centrul Brăilei. Cei doi sportivi sunt Darrel Bowie, de 24 ani, aflat atunci în stare gravă, şi Joseph McClain, de 25 ani. Cei doi sportivi sunt acum în afara oricărui pericol.