Depozitul de deșeuri Chiajna administrat de IRIDEX GROUP a funcționat întotdeauna legal, în trecut sau în prezent, potrivit autorizărilor emise de autoritățile competente, arată compania.
În urma unor acuzații apărute în spațiul public, în condiții de campanie electorală, reprezentanții IRIDEX GROUP arată că, în toți cei 21 de ani de activitate, Depozitul de deșeuri Chiajna a funcționat legal.
Funcționarea depozitului s-a făcut în conformitate cu autorizațiile emise de autoritățile statului și în baza contractului încheiat cu Primăria Municipiului București.
Decizia Tribunalului București de anulare parțială a fost contestată la Curtea de Apel, mai precizează IRIDEX GROUP, completând cu faptul că, în acest moment, nu se cunoaște motivarea sentinței instanței.
„Niciun document, măsurători ale calității aerului, studii de dispersie și EXPERTIZA DE MEDIU dispusă de instanță în acest proces NU A EVIDENȚIAT CĂ DEPOZITUL ARE VREUN EFECT NEGATIV asupra calității aerului!”, se mai precizează în document.
„Depozitul prin atingerea capacității de depozitare se va acoperi, anvelopa, sigila și pe ultima suprafață activă de cca. 20%, restul fiind sigilat!”, se mai arată în comunicatul companiei.
„Dar mirosurile continuă să existe și să fie reliefate de dl Primar al sectorului 1, deci în cazul în care calitatea aerului măsurată și expertizată pe depozit are indicatori legali, mai buni ca în oraș, rămâne ca în Programul viitorului primar să fie prevăzute montarea instalațiilor promise pentru a identifica sursa reală a mirosurilor acuzate!”, mai spun reprezentanții IRIDEX GROUP.
„Și pentru că va începe un nou mandat pentru conducerea Primăriei sectorului 1, candidații ar trebui să își propună implementarea legislației privind gestiunea deșeurilor în sector care începe cu „colectarea separată a tipurilor de deșeuri”!”, punctează compania în comunicat.
Iridex este unul din pionerii industriilor conexe protecției mediului din România, operând în acest domeniu încă de la înființare, în anul 1991.
Iridex are o experiență de peste 25 de ani în domeniul protecției mediului, managementului deșeurilor municipale, a construcției și operării de centre de management integrat a deșeurilor. Prin ceea ce face, Iridex urmărește protejarea mediul înconjurător, eliminând risipa de resurse - oricare ar fi ele –contribuind, astfel, la atingerea obiectivului european de #zero waste# și implementarea principiilor economiei circulare.