Acu’ 151 de ani, în Polonia, se năștea Frank Fiegel. Ulterior, s-a tirat în America, unde a devenit barman
A lucrat și ca salahor o perioadă. Pare-se chiar docher. Acolo, pe docurile din porturile Coastei de Est, a obținut și porecla de „Rocky”, că, scandalagiu fiind din născare, dădea bine cu pumnu’ la beție. A avut treabă cu marinăria cam cum am io treabă cu modellingul. Omul a rămas for ever în istorie după ce moaca lui l-a inspirat pe un creator de benzi desenate care i-a dat șansa la o glorie nesperată. Popeye a murit în ’47. Am crescut cu desenele lui animate. Poate, cumva, m-a și împins către „mișcătoarele cărări” ale mărilor și oceanelor lumii, deși spanacul nu mi-a plăcut niciodată. Numa’ când văd în farfuria cuiva haleala aia mă ia de la lingurică. Iar din pipă am pufăit doar de fandoseală, că trăgeam în piept ca din țigară, lucru nu tocmai recomandat. Singura asemănare între noi ar fi că, în tinerețe, mai obișnuiam să dau cu pumnul. Să mă vedeți mereu dacă vă mint, da’ sunt unii pe care ia-și pocni și acu’ - mai ales când mă uit la televizor, da’ mă abțin, că am crescut mare și sunt un om politicos.
Seamănă sau nu mecla mea cu a lu’ Popeye? Sau mai degrabă cu a lu' Bluto? Olive era acasă, la Obor, făcea spanacu’. Iacătă o dilemă. Poza lui e de pe net. A mea e de acu’ doi ani jumate - în septembrie 2016 - și e făcută pe terasa unei taverne din Novorosiyssk, în Rusia, unde acostasem cu superba goeletă Adornate. Votca din sticlă se numește Husky, iar ăla din stânga mea e Misha, un fost cadet rusnac care mi-a înlesnit anumite manevre „portuare” absolut necesare după un marș.
Hai să fredonăm împreună:
„I'm Popeye the sailor man I'm Popeye the sailor man! I'm strong to the fin-ich Cause I eats me spin-ach I'm Popeye the sailor man!”
Nazdarovye!