La 300 de ani de la evenimentele care au inspirat romanul lui Daniel Defoe, istoricii reconstituie povestea piratului Alexander Selkirk.
Aventurile lui Robinson Crusoe, personajul creat de Daniel Defoe, au fascinat multe generaţii de cititori, însă puţini ştiu că romanul are la bază povestea reală a unui marinar scoţian care a reuşit să supravieţuiască timp de patru ani şi patru luni pe o insulă pustie din Pacific. La împlinirea a 300 de ani de la întoarcerea acestuia în lumea civilizată - fiind salvat pe 2 februarie 1709 de un vas britanic -, un explorator japonez şi un arheolog scoţian au întreprins o expediţie pe insula botezată în prezent Robinson Crusoe pentru a arunca lumină asupra poveştii reale, scrie revista germană „Der Spiegel“. Cea mai fericită perioadă din viaţa piratului
Spre deosebire de personajul literar, Alexander Selkirk a fost abandonat de căpitanul vasului său, cel mai probabil după o serie de neînţelegeri, pe insula Màs a Tierra, din arhipelagul Juan Fernandez, situat la 650 de kilometri depărtare de coasta statului sud-american Chile. Cu o climă blândă şi constantă şi lipsită de vietăţi periculoase, insula era un cămin ideal, singurul impediment fiind lipsa sării. Cercetătorii spun că cea mai dificilă perioadă pentru Selkirk, un pirat în jur de 30 de ani, la acel moment, au fost primele opt luni de izolare, când, foarte probabil, a fost cuprins de depresie. După aceea, viaţa nesociabilului Selkirk s-a îmbunătăţit semnificativ, încât istoricii consideră că aceasta ar fi fost de fapt cea mai bună perioadă a vieţii sale. Canibalii au fost numai o invenţie literară, adevărata ameninţare fiind echipajele vaselor spaniole care făceau escală pe insulă, care l-ar fi putut ucide sau transforma în sclav pe Selkirk.
Vânător de capre
Pentru a se apăra de şobolani, acesta a domesticit câteva pisici sălbatice, iar vânătoarea caprelor, aduse pe insulă de spanioli cu 200 de ani mai devreme, a devenit sportul preferat al lui Selkirk, care a omorât în cei peste patru ani circa 500 dintre acestea, pentru carne şi blană. Nevoile sexuale trebuie să fi fost satisfăcute prin masturbare, iar cercetătorii dezbat încă dacă Selkirk ar fi avut relaţii sexuale cu caprele. În mod ironic, atunci când a fost salvat, Selkirk se afla într-o stare de sănătate incomparabil mai bună decât cea a salvatorilor săi, măcinaţi de scorbut. În plus, tălpile îi erau atât de bătătorite încât putea alerga pe rocile vulcanice mai repede chiar şi decât câinele echipajului britanic.