Autorităţile române au renunţat la termenul de 1 ianuarie 2015 pentru aderarea la zona euro, potrivit noului program de convergenţă, care va fi transmis la Bruxelles de Guvern. Valentin Lazea, economistul-şef BNR, a confirmat, pentru EVZ, că termenul nu mai este menţinut de autorităţi şi că, dacă intrăm în mecanismul european al ratelor de schimb în 2013-2014, vom adera la zona euro în anii 2016-2017.
Guvernul a renunţat la data de 1 ianuarie 2015 ca obiectiv pentru adoptarea monedei euro, termen menţionat cu regularitate până acum, se arată în noul program de convergenţă, relatează Hotnews.ro, care citează Mediafax. Guvernul a avansat doar intervalul 2013-2014 pentru intrarea in ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, potrivit noului program de convergenţă, pe care Executivul urmează să-l transmită Comisiei Europene.
Guvernul a avansat doar intervalul 2013-2014 pentru intrarea in ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, potrivit noului program de convergenţă, pe care Executivul urmează să-l transmită Comisiei Europene.
În document nu mai este menţinut angajamentul asumat distinct în perioada anterioară, de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015.
În programul de convergenţă precedent, elaborat de Guvern în primăvara anului 2010, se aprecia că, având în vedere necesitatea implementării unor reforme structurale suplimentare care să ducă la creşterea flexibilităţii economiei româneşti şi a capacităţii acesteia de a face faţă şocurilor asimetrice, moneda naţională nu va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM-II) "mai devreme de 2012", iar pentru moneda euro era stabilit în mod distinct că va fi adoptată la 1 ianuarie 2015.
În proiectul noului program de convergenţă sunt menţinute aceleaşi argumente de continuare a reformei, dar se estimează doar că intrarea în ERM-II se va produce "în perspectiva anilor 2013-2014", fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro.
Ce presupune mecanismul european al ratelor de schimb "Având în vedere necesitatea continuării reformelor structurale menite să crească flexibilitatea economiei româneşti şi capacitatea acesteia de a face faţă eventualelor şocuri asimetrice, se apreciază că moneda naţională va putea intra în mecanismul ratei de schimb II (ERM II) în perspectiva anilor 2013-2014. Această apreciere are în vedere şi necesitatea îndeplinirii sustenabile ex-ante a criteriilor de la Maastricht, inclusiv prin intermediul consolidării fiscale durabile, care să conducă la maximizarea probabilităţii ca România să-şi limiteze la cei doi ani obligatorii durata participării la mecanismul ratelor de schimb II. Se consideră că atât perioada anterioară intrării în ERM II, cât şi cea a participării în acest mecanism vor reprezenta etape importante ale procesului de convergenţă nominală şi reală a economiei româneşti, ce este prognozat a se relua ulterior încheierii perioadei de contracţie economică substanţială", se arată în programul de convergenţă elaborat de Guvern.
Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro.
Înainte de a adopta euro, un stat trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht: să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.