Adelina-gospodina

Adelina Elisei doreşte să fie o soţie perfectă pentru fotbalistul Cristi Chivu.

Cam tot ce mi-am dorit să fac în viaţă, mi-a reuşit“, spune Adelina Elisei, cu doar două luni şi jumătate înainte de nunta cu Cristi Chivu. Fosta prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 3 a făcut o ultimă şedinţă foto înainte de a deveni doamna Chivu şi a povestit despre cum decurge viaţa la Milano, pentru numărul din mai al revistei „Unica“, difuzată la chioşcuri începând de mâine.

Rezidentă în capitala modei italiene de la începutul acestei luni, după ce şi-a dat demisia de la Antena 3 pentru a-şi urma viitorul soţ, Adelina Elisei spune că nu are timp să se plictisească, chiar dacă, deocamdată, profesia a căzut pe planul doi.

„Nu prea ieşim, că nu e chiar aşa de uşor cum pare, mai ales la ritmul pe care îl are Cristi, cu antrenamente, cantonamente, meciuri... Când suntem împreună, stăm, ne uităm la televizor, la filme, ne găsim ceva de făcut, nu s-a întâmplat niciodată să ne plictisim. Eu merg la meciuri, am locul meu, am abonament la sectorul familiei. Acolo stau şi soţiile celorlalţi fotbalişti de la Inter“, a povestit Adelina pentru „Unica“ de mai.

Viitoarea doamnă Chivu infirmă, totodată, zvonurile legate de un conflict cu soţiile altor fotbalişti de la Inter Milano, echipă la care joacă Cristian Chivu. Presa din România a scris că Adelina a refuzat constant invitaţiile la masă venite de la partenerele altor fotbalişti de la Internationale Milano, iar acestea, în cele din urmă, au catalogat-o drept „înfumurată“. „Eu am o relaţie civilizată cu ele. Cred că cele mai multe nici nu ştiau cu ce mă ocupam înainte de a veni aici, aşa că nu aveau de ce să-mi zică «Du-te şi fii vedetă la tine în ţară!»“, explică ea. Cristi ţine la siluetă Frumoasa din Piatra-Neamţ nu se fereşte să declare că îi place şi rolul de gospodină, pe care îl ia în serios, deşi are doar 26 de ani. „Gătesc, am ştiut întotdeauna să gătesc; aşa sunt moldovencele. Dar Cristian nu mănâncă mult, deoarece trebuie să-şi menţină greutatea, aşa că nu trebuie să mă apuc să fac sarmale sau cine ştie ce... Cu o salată şi-un grătar, cu el ai scăpat“, spune Adelina.

„Chiar nu mi se pare că, dacă găteşti, te înjoseşti în vreun fel. Şi îmi place să fac curat, mă relaxează la maximum! Dacă mă enervează cineva, la mine chiar funcţionează terapia prin curăţenie“, adaugă ea. În ceea ce priveşte cariera, fosta ştiristă de la Antena 3, despre care presa din România a scris că este curtată de postul Rai Uno, nu a luat încă o decizie, dar e hotărâtă să revină „în câmpul muncii“. „Eu cred că o să pot să mă reinventez, nu cred că o să fie cazul să mă transform în casnică... pentru că nu pot să stau, mă plictisesc foarte repede dacă stau în casă“, mărturiseşte Adelina. PREGĂTIRI DE NUNTĂ Cununie după finala Campionatului European Nunta Adelinei Elisei şi a căpitanului echipei naţionale de fotbal a României va avea loc pe 6 iulie, dupa terminarea Campionatului European de fotbal. Petrecerea, la care vor participa 500 de invitaţi, după cum scrie Cristi Chivu (27 de ani) pe blogul său, se va desfăşura pe domeniul Ştirbey (Buftea), care include un palat şi un parc de 24 de hectare. Agenţia care va organiza nunta este Bucharest Arena, deşi, iniţial, cei doi contractaseră compania Bouquet Events, condusă de Ioana Şucu.