Ada Milea în New York City

Profilul artistic al Adei Milea atrage printr-un caracter particular. În acelaşi timp actriţă, compozitor şi interpret, artista are o aplecare specială către absurd şi suprarealism.

Versurile melodiilor sale, inteligente, uneori macabre, alteori politice, au făcut-o celebră în România anilor ’90, atrăgând un public de cea mai eclectică factură.

Lucrările sale recente aduc împreună muzica, teatrul şi poezia pentru a da viaţă, într-un mediu diferit de cel original, unor opere precum Don Quijote de Cervantes, Insula lui Gellu Naum (o interpretare suprarealistă a povesştii lui Robinson Crusoe), Apolodor de acelaşi Gellu Naum (o poveste pentru copii despre un pinguin în călătoria sa plină de peripeţii în jurul lumii pentru a-şi găsi familia) şi Poveştile lui Habarnam de Nikolai Nossov.

Ada Milea s-a născut în 1975 în Târgu Mureş şi a absolvit Universitatea de Arte Dramatice din acelaşi oraş. Ca artist independent, a compus muzică pentru diverse piese de teatru, a colaborat cu Cirque du Soleil şi a avut concerte peste tot în România şi Europa. Datele şi locaţiile finale urmează să fie anunţate de ICR NY.

Sursa: ICR NY