Realizatorul de televiziune Tucker Carlson de la Fox News a atacat vehement modul în care Organizația Mondială a Sănătății a ajutat Beijingul să mușamalizeze efectele cumplite pe care epidemia de Covid-19 le-a avut în China.
Într-un rechizitoriu nemilos, Carlson l-a acuzat pe directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom, că „și-a primit locul de muncă cu sprijinul chinezilor după ce a acoperit focarele de holeră în țara sa natală” .
Tedros Adhanom a respins în repetate rânduri acuzațiile că a minimalizat epidemiile de holeră din Etiopia în 2006, 2009 și 2011, tratându-le ca „diaree acută” (un simptom al holerei).Ulterior, însă, Organizația Națiunilor Unite a precizat că multe vieți ar fi putut fi salvate dacă epidemia ar fi fost etichetată cu acuratețe drept holeră.
Dezlănțuit, Carlson l-a acuzat pe Adhanom că a stabilit standardul pentru corupție în cadrul OMS, prin faptul că, într-o declarație publică, a felicitat China pentru răspunsul „rapid” dat epidemiei. Și asta în ciuda nenumăratelor dovezi care arătau că Beijingul a mușamalizat izbucnirea epidemiei mai bine de o lună, a mințit despre gravitatea acesteia, iar apoi i-a redus la tăcere pe medicii care au încercat să avertizeze lumea.
Asta ca să nu mai pomenim despre faptul că autoritățile din China știau încă din decembrie că virusul se transmite de la om la om.
În loc să ia atitudine, Organizația Mondială a Sănătății, a amplificat fake news-urile chinezești despre faptul că nu s-a produs nici o transmitere de coronavirus de la om la om.
„Așadar, conducerea Organizației Mondiale a Sănătății vă spune că Beijingul „a stabilit standardul”pentru răspunsul la focar. Se pare că acest standard include ca medicii care spun adevărul despre asta să dispară”, a spus realizatorul Fox News.
Tucker Carlson a făcut referire, evident, la doctorița Ai Fen, șefa departamentului de urgență de la spitalul central din Wuhan, care a afirmat că Beijingul a oprit-o să avertizeze lumea.
Tucker a remarcat, de altfel, și că, până la jumătatea lunii februarie, oficialii erau mai preocupați de corectitudinea politică decât de răspândirea virusului. „La începutul lunii februarie, directorul Organizației Mondiale a Sănătății încă spunea publicului că folosirea unor termeni precum„ virusul Wuhan ”este rasistă și stigmatizantă”.
„S-ar putea să credeți că Organizației Mondiale a Sănătății, un grup care a obținut 58 de milioane de dolari din impozitele dvs. anul trecut, ar putea să-i pese că un guvern arestează medicii și spune minciuni cu privire la noi boli mortale, dar nu, la fel de multe alte organizații, care sunt prizoniere ale celor pentru cei puternici, ne demonstrează că adevărata lor slujbă este să dea dreptate guvernului chinez ”, a concluzionat Carlson.
Dincolo de acuzațiile lui Tucker Carlson și de jocurile de culise în care este angrenat șeful OMS, mie altceva mi se pare odios, încăpățânarea cu care OMS a refuzat și refuză să promoveze folosirea măștilor chirurgicale pentru a ne apăra de o eventuală infecție.
Chiar și acum, în ciuda tuturor dovezilor, OMS recomandă folosirea acestor măști numai pentru celor care au simptome de Covid-19 sau care se află în contact cu persoane bolnave. Asta în ciuda faptului că există probe că purtarea acestor măști reduce riscul de îmbolnăvire.
De pildă, Jeremy Howard de la Universitatea din San Francisco susține că datele arată clar că masca poate reduce rata de infectare cu peste 50%. Purtarea măștilor chirurgicale este, de altfel, una dintre măsurile care au făcut ca țări extrem de expuse din cauza proximității de China, precum Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong şi Mongolia să ţină epidemia sub control. Directorul Centrului pentru Controlul și Prevenția bolilor din Statele Unite susține că aproximativ 25 la sută din cei infectați cu noul coronavirus nu prezinte simptome,. În acest context, nu este exclus ca agenția americană să recomande în curând folosirea pe scară largă a măștilor, deși până acum făcuse o recomandare contrară, scrie New York Times. O decizie similară ar putea adopta cât de curând și Germania, după ce orașul Jena a interzis deja locuitorilor să intre în magazine sau clădiri publice fără mască. De altfel, în Cehia, Slovacia și Austria purtarea măștilor este obligatorie deja.