Este imperativ să încep acest articol cu o lămurire: statul Israel nu se pronunţă împotriva creării unui stat palestinian.
Poziția statului Israel
Israelul este împotriva creării unui stat palestinian care să nu fie negociat - cu părțile palestiniene interesate și cu Israelul.
Să ne gândim la orice afacere fără a discuta despre condiţii, intenții și chiar parteneri. Să ne gândim la un acord de fațadă, care să "arate bine", fără garanții, fără condiții de fezabilitate și fără implicarea reală a părților (care, în acest caz, constituie o întreagă regiune). Acesta e lucrul pe care vor unele țări să-l vadă că se întâmplă chiar acum.
S-a propus deja, efectiv şi în mai multe rânduri, un stat palestinian:
- în timpul Acordurilor de la Oslo, din 1993, cu Rabin și Arafat, astfel de intenții au rămas în urmă, victime ale atentatelor teroriste palestiniene care au blocat procesul de pace;
- în 2000, la Camp David, cu Barak şi Arafat, mediaţi de Clinton, 98% din teritorii i-au fost oferite lui Arafat, care a respins propunerea şi a deschis din nou porţile violenţei;
- în 2007, administrația Bush a încercat să reia procesul de pace, la Conferința de la Annapolis, aducându-i împreună pe Olmert și Abu Mazen pentru a deschide calea revenirii la negocierile bilaterale, ale căror condiţii au fost respinse din capul locului de șeful Autorităţii Palestiniene.
AEP a refuzat negocierile cu Israel
Cum se manifestă conducerea palestiniană din ultimii 20 de ani? Prin "moderații" Autorității Palestiniene, pe de o parte, și o organizație teroristă - Hamas - pe de altă parte.
Autoritatea Palestiniană a refuzat negocierile directe cu Israelul, folosindu-se de instituții internaționale într-un joc al învinuirii, în loc să se întoarcă împreună cu noi la masa negocierilor pentru a găsi soluții la ce ne-a divizat.
Hamasul, pe de altă parte, a ales numai și exclusiv o cale a violenței, ghidată de ani de atacuri cu rachete și de atentate teroriste împotriva Israelului, al căror apogeu a avut loc pe 7 octombrie 2023.
Deciziile ONU, inutile
În 2012, Națiunile Unite au votat Palestina ca stat non-membru al Organizației. A ajutat acest lucru în vreun fel poporul palestinian? A rezolvat conflictul? Ne-a favorizat conviețuirea? Nu, doar a creat mai mult zgomot și violență.
Ce ar aduce pozitiv, în acest moment și în aceste circumstanțe, recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian de către țările occidentale? Nimic. Dar cu siguranță ar oferi un premiu terorismului și celor care au ignorat treptat caracterul urgent al unor negocieri directe cu Israelul.
Cel mai bun mod de a contribui la cauza palestiniană este îndepărtarea teroriștilor de pe orbita acesteia - după eliberarea ostaticilor israelieni și restabilirea securității -; este să se asigure că au o conducere adevărată (adică o conducere care este cu adevărat preocupată de poporul ei) capabilă să trăiască în coexistență cu Israelul - fără a incita la ură și la violență -; este de a oferi instrumentele care să permită reluarea negocierilor directe cu Israelul și, odată cu acestea, a unui adevărat proces de pace. E ceea ce încearcă Israelul să obțină și ce trebuie să facă țările occidentale dacă nu doresc mai multe agresiuni și distanță între israelieni și palestinieni.
Ce urmează în relația Israel-palestinieni
Trebuie să adaug un alt lucru important când vorbim despre un stat palestinian: este ciudat, ca să nu spun îngrijorător, modul în care membrii extremei-stângi din Portugalia au atașat ziua de 25 Aprilie (data la care a avut loc, în urmă cu 50 de ani, "Revoluţia Garoafelor Roşii"; n. trad.) de problema palestiniană.
Statul palestinian al viitorului nu are nicio legătură cu valorile democratice și nici cu tranziția democratică din Portugalia, deoarece palestinienii nu se vor îndrepta spre o democrație. Toate fundamentele democratice, cum ar fi drepturile femeilor, ale comunităţii LGBTQ+, ale minorităților, libertatea de exprimare și multe alte prerogative pe care le considerăm de neclintit în statul de drept nu sunt altceva decât un loc ciudat pentru liderii palestinieni.
Cu toate acestea, va fi problema palestinienilor. Un stat palestinian nu este obiectivul acum. Obiectivul este sfârșitul războiului după ce obiectivele acestuia vor fi fost atinse și coexistența între cele două popoare, israelian și palestinian. Sper ca lumea democratică să nu cedeze în faţa manipulării unora și să facă cel mai corect lucru aflat la îndemâna ei, astfel încât să putem lucra împreună și să readucem pacea în Orientul Mijlociu.
(Articol de Dor Shapira, ambasadorul Israelului în Portugalia în Diario de Noticias; Traducerea: Iulia Baran, RADOR RADIO ROMANIA)