Acum e clar: va fi război! Ce făcea clanul Rinu când Emi Pian era băgat în groapă?

Devastaţi de durere, membrii clanului Duduianu l-au înmormântat duminică pe Emi Pian, ucis de un rival din clanul Rinu, ai cărui reprezentanţi au organizat o mare petrecere în aceeaşi zi.

Amintim că Richard Emanuel Gheorghe, zis Ciprian Napi, este principalul suspect în cazul morții lui Emi Pian şi este un membru marcant în clanul Rinu.

„Conform unor surse autorizate, pe strada pe care locuiesc o parte din membrii clanului Rinu, în cartierul Colentina, ar fi o petrecere mare.

Ce s-a întâmplat în clanul Rinu în ziua înmormântării lui Emi Pian. A fost tăiat un porc și zeci de persoane ar fi întins mesele în plina strada.

Aceleași surse susțin ca aceasta nu ar fi prima astfel de reuniune vesela, în ultimele 3 zile”, a notat wowbiz.ro.

De la o astfel de petrecere ar fi plecat Richard Gheorghe şi în noaptea de luni spre marţi, când l-ar fi înjunghiat mortal pe Emi Pian (Florin Mototolea).

Atunci, în timpul unui joc de barbut, între cei doi a izbucnit un scandal monstruos care în cele din urmă a provocat înjunghierea lui Emi Pian.

În urma celor întâmplate, Ciprian Napi a fost arestat preventiv timp de 30 de zile.

„În fapt, din probatoriul administrat a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, izbucnit în timpul unui joc de noroc, bărbatul de 26 de ani (Ciprian Napi), ar fi aplicat victimei, un bărbat de 39 de ani, lovituri cu un obiect ascuţit, cauzându-i plăgi profunde, leziuni ce au impus transportarea victimei la spital, unde aceasta a decedat la scurt timp de la internare”, se arată în dosarul instrumentat  de procurori.

Unul dintre fraţii interlopului Emi Pian a dezvăluit duminică, în timp ce cortegiul funerar se deplasa spre cimitir, că acelaşi clan a vrut să-l ucidă şi pe el în urmă cu 3 ani.

„Nu știu dacă a fost de răzbunare, asta nu știu… Dar știu că, în urmă cu 3 ani, au vrut să mă omoare și pe mine. Asta s-a întâmplat prima dată, acum 3 ani.

Eram la o petrecere acum 3 ani, au vrut să mă omoare pe la spate, uitați (n.r. - își arată semnul pe gât) dar au fugit, până la urmă. Acum au reușit!

Totul pleacă de la bani. La noi nu există stabor (n.r. -  tribunal al țiganilor, judecată)… Uite, mie mi s-au oferit 100.000 de euro pentru tăietura asta pe care o am aici, dar nu am luat niciun ban.

Iar pentru fratele meu nu există nicio sumă care să ne fie dată. Noi avem bani, avem tot ce ne trebuie, am muncit pentru asta, ne-am chinuit, nu am făcut banii cu droguri.

Să vină cineva și să spună: «Mă, ai tâlhărit, ai furat, ai spart!» Eu am făcut pușcărie pentru permis, nu pentru altceva.”

sursa: wowbiz.ro