Când se lumina Teatrul Național din București cu lumânări, fiecare actor primea, pentru cele două sfeșnice care-i străjuiau masa la care se grima, câte două lumânări de fiecare spectacol.
Actorii înfigeau doar o lumânare în unul din sfeșnice, cealaltă punând-o bine în lădița pe care țineau picioarele.
La sfârșitul fiecărei stagiuni plecau acasă cu o bună cantitate de lumânări, iar anumiți negustori chilipirgi îi așteptau la colt și afacerile se făceau fără mare greutate.
Citește GRATUIT toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric