Activul Ilie Sârbu

Societatea civilă a analizat eficienţa aleşilor noştri, studiu în urma căruia preşedintele Senatului, Ilie Sârbu s-a clasat pe locul întâi la nivel local şi pe primele locuri la nivel naţional.

Aceasta este concluzia rezultată în urma unui studiu, elaborat de Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum, care a realizat un proiect de evaluare a activităţii individuale a parlamentarilor în mandatul care se apropie de sfârşit. 

Sârbu a obţinut calificativul maxim pentru activitatea sa parlamentară, fiind considerat de către autorii studiului că a avut o contribuţie deosebită la stimularea democraţiei participative.

Principalele atuuri în obţinerea acestui calificativ au fost următoarele: - a avut întâlniri regulate sau foarte dese cu cetăţenii şi partenerii sociali (peste 1.200); - a interpelat in repetate rânduri Guvernul cu privire la probleme pe care cetăţenii i le-au semnalat din teritoriu (115 interpelări); - şi-a exprimat în dese rânduri opinia prin intermediul luărilor de cuvânt în plenul Senatului, la care se adaugă 38 de iniţiative legislative, multe din ele devenite legi, precum şi 14 moţiuni pe teme sociale şi de agricultură.