Primul-ministru Victor Ponta a participat la Sesiunea comună de evaluare a activităţii pe anul 2013 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Gabriel Oprea a vorbit despre accidentul aviatic din Munții Apuseni, în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion
Viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în speech-ul ținut la bilanțul activității Departamentului pentru Situații de Urgență, a mulțumit celor "care își fac datoria zilnic, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru români și pentru țară". Dintre toate cifrele de statistici, Gabriel Oprea s-a oprit asupra cifrei care arată câte persoane au fost salvate în anul 2013. "Vreau însă să mă opresc asupra celei mai importante cifre din raportul de evaluare a activității dumneavoastră – miile de persoane salvate din incendii, din accidente, din diferite situații medicale critice. Cu alte cuvinte, astăzi, mii de români trăiesc și datorită intervenției acestor oameni pe care noi îi numim pompierii salvatori!", a spus ministrul Afacerilor Interne. Despre accidentul aviatic din Munții Apuseni Gabriel Oprea a amintit apoi importanța "procesului de redefinire a coordonării Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență". "Și după cum bine ştiţi, au fost făcuţi paşi importanţi în acest sens. În primul rând, vreau să vă spun că, într-un moment greu pentru ministerul nostru, pentru dumneavoastră, după accidentul aviatic din Apuseni, ministrul de interne și-a dat demisia, un secretar de stat a fost demis, șeful ISU și-a prezentat demisia. Trebuie să recunoaștem cu toții că moralul ministerului și al acestei structuri era la pământ. Domnul prim-ministru Victor Ponta m-a desemnat ministru interimar. În primul rând, am propus, și domnul prim-ministru a achiesat imediat, să creăm acest Departament pentru Situații de Urgență care să coordoneze într-o comandă unitară toate structurile ministerului cu competență pentru situațiile de urgență. Și, cred eu, foarte important, l-am propus, și domnul prim-ministru a aprobat imediat, numirea domnului doctorului Raed Arafat. Am mai spus-o, este cea mai credibilă persoană pentru acest post. A creat un brand din proiectul SMURD și sunt convins că va crea și un reper de profesionalism din Departamentul pentru Situații de Urgență", a spus Gabriel Oprea. "Departamentul pentru Situații de Urgență înseamnă coordonare unitară, interoperabilitate între structurile de intervenție terestre și aeriene în toate domeniile de intervenție, inclusiv asistență medicală de urgență și prim-ajutor calificat. Dimensiunea acestei componente de intervenție este demonstrată de faptul că aproximativ 70% din totalul orelor de zbor ale piloților Inspectoratului General de Aviație din MAI reprezintă misiuni aero-medicale de tip SMURD. Totodată, peste 80% din intervențiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență reprezintă solicitări de asistență medicală de urgență și descarcerare. Am spus-o și țin să o mai repet – înființarea acestui Departament este un câștig pentru Ministerul Afacerilor Interne, dar, mai ales, un câștig pentru toți cetățenii români - aceia care trebuie să beneficieze de cel mai profesionist ajutor din partea statului, atunci când se află în situații critice",a declarat Gabriel Oprea. Avem două comitete naționale pentru situații de urgență Ministrul Afacerilor Interne a mai arătat că în momentul de față sunt create, din dispoziția prim-ministrului Victor Ponta, două comitete naționale pentru situații de urgență. Unul coordonat și condus de viceprim-ministrul Liviu Dragnea, în calitate de președinte și în care domnul doctor Raed Arafat este vicepreședinte, și care se ocupă de intemperii, viscol, zăpezi. Cel de al doilea, Comitetul național pentru situații speciale de urgență, la nivel de miniștri, este coordonat de Gabriel Oprea și înglobează toate centrele operative ale tuturor ministerelor. Altfel spus, s-a creat o conducere unitară și reală pentru intervenție întocmai și la timp pentru a putea gestiona aceste situații de urgență. "De aceea, folosesc acest prilej pentru a reafirma rolul central pe care instituția dumneavoastră o are în întreg Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență. Este datoria mea, în calitate de ministru de interne și vicepremier pentru securitate națională, de a sprijini cu toată forța acest demers pentru modernizarea acestei structuri, pentru îmbunătățirea logisticii pe care o aveți și pentru a crește performanța și eficiența muncii dumneavoastră", și-a luat angajamentul ministrul Oprea.