Activist: Mai întâi trebuie creată infrastructură, bicicliştii ies singuri

În Capitală a început deja marcarea de noi piste pentru biciclete, parte dintr-un proiect mai amplu al Primăriei Generale, care prevede crearea de drumuri pentru biciclişti de-a lungul a 70 de kilometri în oraş.

Noile piste, însă, vor fi tot pe trotuar, dar vor avea o lăţime de 1,30 metri, faţă de un metru, cât aveau vechile piste. Departe însă de standardul european, care prevede o lăţime de cel puţin 1,60 metri. Administraţia Străzilor Bucureşti a transmis, la solicitarea evz.ro că, de-a lungul noilor piste vor fi montaţi "stâlpişori din material plastic, de-a lungul pistelor, pe partea dinspre bordură, în funcţie de configuraţia terenului. Pentru a nu deveni periculoşi, în eventualitatea unei accidentări, s-a cerut ca aceştia să fie confecţionaţi din material plastic, iar pentru a fi vizibili seara şi noaptea, se doreşte să fie prevăzuţi cu folie reflectorizantă la partea superioară." Din 9 august au început lucrările de marcare a unor noi piste în cartierele Drumul Taberei, Ghencea, zona 13 Septembrie şi Şoseaua Petricani. Urmează noi piste în zona Mihai Bravu, Piaţa Muncii, Calea Dorobanţi şi Stefan cel Mare, zona Piaţa Victoriei-Iancu de Hunedoara şi Şoseaua Olteniţei, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, zona 1 Mai, zonele Unirii şi Aviatorilor şi în jurul Parcului Cişmigiu. Iar acestea nu sunt propriu-zis piste pentru biciclete, ci benzi de ghidaj, după cum explică preşedintele asociaţiei Bate Şaua Să Priceapă Iapa, GeoBateŞaua, primul activist din Bucureşti care promovează activ mersul pe bicicletă. Cine are prioritate la intersecţia unei străzi secundare cu una mare? O problemă este, însă, la intersecţia străzilor secundare cu bulevardele mari, unde nu se ştie sigur cine are prioritate: biciclistul sau maşina. Potrivit Administraţiei Străzilor, în acest caz se respectă Codul Rutier în vigoare, care este, însă, foarte confuz şi nu specifică clar cui i se acordă prioritate în această situaţie. Iar, potrivit discuţiilor recente din Comisia de avizare tehnică a proiectului noilor piste de biciclete, există reticenţă în a acorda prioritate bicicliştilor. Potrivit unor apropiaţi ai discuţiilor, reprezentantul Poliţiei Rutiere în Comisie ar fi reticent în a acorda prioritate bicicliştilor pentru că lucrul acesta ar presupune şi acordarea de prioritate pietonilor. Dar dacă maşinile ajung să aibă din nou prioritate la întâlnirea unei străzi secundare cu una principală, ce mai are de câştigat cel care foloseşte bicicleta şi care va trebui să oprească mult prea des, în drumul lui, se întreabă bicicliştii. Deocamdată chestiunea nu este tranşată, dar sunt şanse mari să câştige maşina, în condiţiile în care, în Uniunea Europeană, maşina a pierdut bătălia în trafic, în favoarea pietonului şi biciclistului, potrivit noilor standarde privind priorităţile în sistemul de transport. Potrivit standardelor privind pistele de biciclete, acestea se împart astfel:

  • bandă de ghidaj pentru biciclete, care este destinată în special, dar nu exclusiv bicicletelor şi este situată pe carosabil, asemenea unei benzi de circulaţie, pe partea dreaptă
  • alee recomandată pentru biciclete, care este destinată exclusiv bicicletelor, dar nu îndeplineşte toate cerinţele pentru pistele de biciclete prevăzute în standarde
  • contrasens deschis pentru biciclete sau sens unic limitat, care este o stradă cu sens unic, pe care se permite circulaţia bicicletelor în contrasens
  • banda mixtă pentru biciclete şi transport în comun, care este o bandă de circulaţie deschisă, pe care au voie să circule numai mijloacele de transport în comun şi bicicletele
  • zona 30, nu este o pistă dedicată exclusiv bicicletelor, ci o zonă cu resitricţie de viteză maximă, de 30km/h şi care este ca efect asimilabilă unei zone cu amenajări speciale pentru circulaţia bicicletelor
  • zona rezidenţială cuprinde zonele urbane unde nu sunt căi de deplasare specifice bicicletelor, dar unde accesul este posibil, cu o limită de viteză de 20km/h
  • drumurile verzi sunt căi de comunicaţie destinate exclusiv bicicletelor şi vehiculelor de deplasare uşoare, nemotorizate, fiind situate, de regulă, în extravilan
  • străzi pentru biciclete, adică o zonă de carosabil destinată exclusiv bicicletelor
  • pistă comună pentru pietoni şi biciclete, care este destinată doar pietonilor şi bicicliştilor
  • pistă pentru biciclete, care sunt principalele căi de comunicaţie dedicate exclusiv bicicletelor şi totodată obligatorii pentru acestea

Pistele pe dublu sens au 2,50 metri lăţime. Panta maximă admisă este de 5%, excepţional 7%. De asemenea, pe piste nu este permisă instalarea de praguri pentru reducerea vitezei şi nici alte obstacole care să împiedice deplasarea bicicliştilor. Actualele piste de biciclete la care se lucrează sunt, în unele cartiere, cum ar fi Drumul Taberei, trotuare comune pentru pietoni şi biciclişti. „După experienţa celor trei ani de până acum, este evident pentru toată lumea că, chiar dacă au fost amplasate pe trotuar, vechile benzi de biciclete au încurajat totuşi mulţi începători să le folosească, dar, din păcate, nu le pot folosi în siguranţă sau în confort pentru că sunt blocate de maşini”, spune GeoBateŞaua, care consideră că şoferii care parchează pe benzile pentru biciclete trebuie amendaţi, sau maşinile ridicate. CITIŢI ŞI: Evz.ro porneşte campania „Pe două roţi” Cu bicicleta în marele oraş: "Unu m-a luat pe capotă. Dar lumea se obişnuieşte cu noi" Cu bicicleta în trafic, un gest kamikaze? Trebuie schimbat Codul Rutier? „Lumea nu trebuie să creadă că eu vreau să îi scot pe oameni de mâine pe bicicletă în condiţiile actuale, oamenii trebuie să înţeleagă că eu încerc să educ, pe de o parte, cetăţenii să îşi dea seama care sunt beneficiile în condiţii de siguranţă şi confort, pe de altă parte edilii, autorităţile locale sau centrale, că trebuie create aceste condiţii de sigurnaţă şi confort, după care oamenii vin singuri şi le valorifică”, GeoBateŞaua, preşedintele Asociaţiei Bate Şaua Să Priceapă Iapa Prima condiţie pentru ca numărul de biciclişti să crească este crearea unei infrastructuri potrivite pentru mersul pe bicicletă, spune el, subliniind că după asta, vor apărea un milion de biciclişti în oraş. Singura pistă pe carosabil din Bucureşti La început de martie au pornit lucrările pe şantierul primei mari artere care va lega Piaţa Victoriei de Palatul Parlamentului. Denumită Bulevardul Uranus, şoseaua presupune lărgirea străzilor Buzeşti, Berzei şi Uranus. Acest bulevard este prevăzut, din faza de proiecţie, cu pistă de bicicletă în toată regula, de 1,70 metri lăţime, situată pe carosabil. „Acest proiect este pentru mine marea relizarea în domeniul urban pentru că va reprezenta un precedent”, spune GeoBateŞaua, care a făcut lobby intens pe lângă autorităţi ca acest lucru să fie posibil.  Citiţi mâine, în cadrul campaniei Pe Două Roţi, despre experienţa olandeză a folosirii bicicletelor şi ideea unui om de afaceri român, după o vizită în Olanda.