Săptămâna această la Doha a avut loc cea de-a 8-a rundă de negocieri între SUA și Talibani.

E vorba despre o formulă oficială de negocieri, inițiată acum un an, care a ajuns la punctul în care ambele părți au anunțat că au ajuns la un acord. Luni seara s-au încheiat formal negocierile care au durat zile și nopți întregi până dimineața și după ce părțile au relatat despre detalii conducătorilor respectivi, au dat publicității anunțul începutului sfârșitului în cel mai lung război al SUA, care durează de aproape 18 ani, va mai dura cel puțin încă 2 ani până la retragerea completă și s-a dovedit mai lung decât cele două războaie mondiale și războiul Coreii împreună.

Talibanii au fost primii care au făcut anunțul, urmați de către Zalmay Khalilzad, trimisul special american care a vorbit despre “progrese excelente”. Și nu e de mirare că optimismul s-a instalat, după ce ținta ca acordul să fie încheiat până la 1 septembrie pare realizabilă, pentru a fi utilizabilă la comemorările din 11 septembrie, să poată determina retragerea pas cu pas a trupelor americane și NATO din Afghanistan - măcar partea civilă și de sprijin și antrenament - până la alegerile prezidențiale de anul viitor.

De aici începe și greutatea acordului, pentru că vorbim concomitent despre presiunea politică și electorală care a fost transpusă în anunțul direct al Președintelui Donald Trump privind retragerea trupelor – o presiune asupra negociatorilor și punerea în fața unui fapt împlinit, care să-i forțeze să ajungă la un acord, chiar dacă anunțul îi văduvește de un instrument și de o pârghie importantă în negocieri.

Apoi există o temere majoră ca, din dorința politică de retragere a trupelor, nivelul de ambiție din acorduri să fi scăzut dramatic, și că acordul se traduce doar prin retragerea trupelor contra asumării responsabilității de către talibani pentru combaterea organizațiilor teroriste Al Qaeda și Daesh/Stat Islamic.

Nimic pentru afgani.

În al doilea rând, acordul SUA- Talibani nu rezolvă problema păcii în Afganistan, nici pe cea a negocierilor afgani-Talibani, care se desfășoară la Oslo, dar în format informal, neoficial, deoarece Talibanii continuă atacurile, controlează deja jumătate din Afghanistan – cel mai mult din 2001 – și nu recunosc guvernul afgan, resping alegerile și amenință cu atacuri teroriste la adresa candidaților la prezidențialele din final de septembrie – deja amânate din motive de securitate.

Deci discuțiile și eventualele negocieri inter-afgane vor avea loc după încheierea acordului cu SUA.

Pe de altă parte, Afganistanul se confruntă cu o amestecătură eterogenă de trupe guvernamentale și de securitate ce controlează doar părți ale teritoriului, de lorzi ai războiului ce tutelează anumite regiuni, au avantaje și recunosc Guvernul – atât timp cânt curg bani, imunitate și avantaje pe regiunea lor – și talibanii, împărțiți și ei în grupări diverse și mafii cu afaceri distincte și interese în spațiul afacerilor de trafic cu droguri.

Mai mult, acest subiect, al producției și traficului de droguri, nici nu se regăsește în acordul bilateral cu SUA. Peste toate, dacă în cazul guvernului, avem de a face cu o republică democratică – măcar la nivel electoral – și cu implicarea femeilor, Talibanii vor un Califat cu un Lider Suprem Religios – tip Iran – și drepturile femeilor dar în măsura în care respectă perceptele islamice. O altă incompatibilitate greu de rezolvat.

Dacă mai adăugăm la asta implicarea a numeroși actori – mari puteri - pe teren – China, Pakistan, India, Rusia – fiecare cu favoriți și intermediari pe teren, cu interese proprii de Mare Joc geopolitic, care să submineze, dacă se poate, poziția dominantă americană, avem imaginea completă a dificultăților negocierilor și acordurilor cu talibanii. În fapt acordul conține 4 părți.

E vorba mai întâi despre retragerea forțelor străine – americane și NATO, circa 20.000 de militari – cu divergențe majore în privința calendarului. SUA a propus doi ani și jumătate, talibanii vor 9 luni. SUA condiționează etapele retragerii de câștiguri și avansuri în negocierile intra-afgane, talibanii doresc încetarea focului abia după retragerea trupelor, pentru a nu pierde mobilizarea adepților și insurgenței, violența și presiunea în timpul negocierilor cu afganii.

Acordul vizează, al al doilea punct, retragerea trupelor versus acțiuni anti-teroriste ale Talibanilor. Aici începe disputa în privința a ceea ce este și nu este terorism. Talibanii acceptă Al Qaeda și Stat Islamic drept organizații teroriste care trebuie combătute – sunt rivale, în mare măsură – dar nu acceptă afirmația despre “talibani teroriști” a lui Mike Pompeo, Secretarul de Stat al SUA, nici nu doresc excluderea unor componente talibane de la acordul de pace, eventual generând vânătoarea de către talibani a talibanior – cei “buni” pe cei “răi”, teroriști.

Partea cea mai complicată rămâne condiția a treia, cea a negocierilor oficiale intra-afgane. Talibanii nu recunosc noul guvern și e greu de acceptat negocieri cu cineva nerecunoscut, în format oficial. Pe de altă parte, cum violența se menține, continuă și presiunea asupra trupelor guvernamentale și teritoriului controlat de guvern care se poate modifica, cu schimbări majore în formula de împărțire finală a puterii, dacă se va ajunge la un asemenea acord. Condiționarea retragerii trupelor americane de acorduri atinse e ultima pârghie a SUA, însă în cazul prăbușirii acestor acorduri, e de văzut dacă SUA mai are apetitul, dorința și resursele să revină pe teren pentru a restabili raportul de forțe anterior începerii negocierilor.

În fine, temele încetării focului și protecției drepturilor femeilor sunt tot în divergență între părți. Detaliile ultimul acord nu au apărut. În afara temelor existente pe agendă și a dificultăților de punere de acord a pozițiilor, e greu de acceptat perspectiva unei instalări a păcii, odată trupele americane retrase. Or dacă acordul se realizează, SUA ar putea lăsa în urmă un nou război civil intra-afgan, sau mai exact între diferitele influențe, alianțe și tendințe mai democratice sau mai islamiste de construire a viitorului stat, cu autonomii largi pentru liderii regionali majori și beneficiile lor în susținerea uneia sau alteia dintre părți.

Dacă mai adăugăm la acest aspect și incoerența grupărilor în discuție, de la talibanii care au lideri și grupări distincte, cu înclinații diferite, rivalități și competiții interne, e foarte probabil ca un acord SUA-Talibani – nu mai vorbim despre unul talibani – guvern afgan - să nu fie respectat de toată lumea. Cum Talibanii folosesc în continuare atacurile asupra civililor și acțiunile teroriste, e greu de precizat unde e linia de demarcație și posibilitatea sustenabilității unui acord de pace în Afganistan.

Dincolo de realizarea promisiunii electorale a Președintelui Trump, de retragere a trupelor americane și încheierea celui mai lung război.