Comisie CGMB: Poliţia Locală a făcut achiziţii de lux. Ţincu: cifrele nu sunt reale

O comisie a Consiliului General al Capitalei a prezentat vineri rezultatele anchetei făcute la Poliţia Locală a municipiului Bucureşti, acuzând că s-auupărat produse de curățat cu 303,48 de lei bucata, pneuri auto, cu 2.999,63 fiecare, sau pălării la peste 400 de lei.

Consilierul general Gâf Deac, şeful comisiei de anchetă care a verificat modul în care au fost acordate prin contract unele atribuţii ale Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB) unei firme particulare, consideră că această activitate a fost una ilegală. "Am finalizat controlul în cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi am întocmit un raport de constatare pe baza tuturor documentelor. Am găsit foarte multe nereguli. Toate contractele, din 2009 până în 2011, au fost încheiate la începutul fiecărui an, mai ales privind călăreţii, şi am demonstrat în raport că absolut întreaga bază legală care a generat această colaborare cu SC Fandax Group SRL nu stă în picioare", a afirmat Deac. De asemenea, a spus el, au fost constatate grave încălcări de legislaţie privind achiziţiile publice "şi mai mult decât atât, toate aprobările primarului general faţă de aceste contracte au fost date ulterior semnării lor". Potrivit acestuia, practic, poliţia călare angajată de municipalitate de la firma de pază menţionată a încasat suma de 12 milioane de lei în mod ilegal, întrucât nu avea dreptul să acorde amenzi şi nici să se folosească de însemnele Poliţiei Locale. Raport CGMB: Poliţia locală a făcut achiziţii de lux El a mai afirmat că majorarea cu 50% a valorii contractului este ilegală. Gâf Deac a exemplificat din raport cu o serie de costuri, cum ar fi la capitolul "piese de schimb" 32 de pneuri cumpărate contra sumei de 95.998 de lei, adică cu 2.999 lei/buc. De asemenea, au fost cumpărate tricouri fiecare având un cost de 180 lei, s-a înregistrat suma de 214.000 de lei pentru deplasări interne, 500.000 lei pentru consiliere şi expertiză, 100.000 de lei plăţi pentru finanţarea patrimoniului genetic al animalelor şi alte costuri. În aceste condiţii, a mai spus Deac, s-a solicitat Curţii de Conturi să verifice cum este gestionat banul public în această instituţie. De asemenea, a fost sesizată Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) pentru a vedea cât de legale sunt procedurile de achiziţii publice, ţinând cont că 60% dintre acestea, încheiate în 2011, s-au făcut prin cumpărări directe, fără licitaţii publice. Nu în ultimul rând, Deac a spus că urmează să fie sesizată Poliţia, care are în desfăşurare o anchetă penală pe această problemă. Şeful comisiei de control din Consiliul General a mai spus că este normal să se deschidă o anchetă administrativă faţă de directorul general al Poliţiei Locale, Ion Ţincu, pentru încălcarea regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei, precum şi faţă de funcţionarii publici care au produs prejudiciul. În 2009, Poliţia Locală a solicitat printr-un referat Primăriei Generale să se asocieze cu firma SC Fandax Group SRL pentru ca această firmă să efectueze servicii de patrulare cu caii în parcurile din Bucureşti. În urma aprobării, Poliţia Locală a încheiat un contract cu firma de pază menţionată pentru şase luni, valoarea contractului fiind de 32.000 de euro. La începutul anului următor s-a încheiat un alt contract cu aceeaşi firmă, în valoare de 125.000 de euro, plus TVA, pentru 12 luni, însă unitatea respectivă având şi alte atribuţii, cum ar fi misiuni de ordine publică, pază, protecţie, constatări, contravenţii şi aplicare sancţiuni. La începutul anului 2011 s-a încheiat un al treilea contract între Serviciul de Poliţie Comunitară şi SC Fandax Group SRL, în valoare de 124.000 de euro, plus TVA, cu aceleaşi atribuţii. Acest contract a fost majorat cu 50% pe parcursul anului 2011. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Răzvan Popa,: cifrele prezentate în raportul Comisiei nu sunt reale. "Sunt nişte cifre care nu au nicio legătura cu realitatea. Au fost mutate nişte virgule şi de la 300 s-a ajuns la 3.000 de lei", a afirmat acesta. Potrivit documentelor prezentate de purtătorul de cuvânt, în 2010 s-a achiziţionat o baterie de maşinî în valoare de 296 lei plus TVA, 37 de veste reflectorizante în valoare de 63 de lei plus TVA fiecare, 148 de cauciucuri în valoare de 295 lei plus TVA fiecare, 100 tricouri în valoare de 35 lei plus TVA, 150 de pălarii în valoare de 110 lei plus TVA fiecare şi saci menajeri la 5,5 lei fiecare. El crede că cifrele din raportul comisiei ar putea proveni dintr-un calcul greşit raportat la suma maximă alocată pentru aceste achiziţii de produse. Consilierul Gaf-Deac spune, în replică, ca listele care au apărut în raport sunt furnizate chiar de Poliţia Locală, sub semnătura directorului, Ion Tincu. Comisia de anchetă a sesizat Curtea de Conturi, Garda Financiară, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, şi a cerut declanşarea unei anchete administrative care să-l vizeze pe directorul Poliţiei Locale, Ion Tincu. VEZI AICI contractul Poliţiei Locale