Mame care cresc copii din PLASTIC, aduşi de poştaş | VIDEO

Un subiect tabu nu doar în Marea Britanie, ci în toată lumea. În România nici nu se ştie dacă există astfel de femei.

Un grup restrâns de femei se reuneşte frecvent, pentru a vorbi despre copii lor, despre nutriţie, educaţie, jocuri, poate chiar despre grădiniţa la care vor învăţa, îi plimbă în cărucioare, merg cu ei în parcuri, iar la restaurante solicită chelnerilor scaune speciale pentru copii. Dacă le vezi pe stradă, de la depărtare, spui că sunt proaspete mămici.

Dar, aceste femei nu sunt ca toate celelalte. Iar bebeluşii lor sunt diferiţi. Nu au certificate de naştere, nici măcar nu există. Pentru că, aceşti copii sunt păpuşi din pastic. Cele care le "cresc", însă, se poartă cu ei ca şi cum ar fi copii normali. Le schimbă hainuţele, vorbesc cu ei, se joacă şi îi plimbă.

Bebeluşii care vin prin curier

Aproape toate "mămicile" încep cu "nou-născuţi". Odată creată legătura, păpuşa devine un membru al casei cu drepturi depline. Soţii sunt extrem de înţelegători, şi, în afara acestora, doar celelalte mămici care au astfel de bebeluşi pot înţelege. Restul familiei şi chiar şi prietenii acceptă cu greu păpuşa şi comportamentul mamei faţă de "copilul" ei. Privirile circumspecte şi criticile celor din jur nu le descurajează. Este modul lor de a face faţă unor traume personale: sterilitatea sau pierderea unui copil. Mai mult, cu trecerea timpului, şi copilul trebuie să se schimbe, să crească, tocmai de aceea este dus la "recondiţionare". Fie i se schimbă trăsăturile, fie este schimbat cu o altă păpuşă, pentru a respecta vârsta.

Pentru că este simplu să "creşti" astfel de copii - nu plâng noaptea, nu cer de mâncare, nu au nevoie să le fie schimbate scutecele - multe mămici nu se mulţumesc doar cu un astfel de bebeluş şi ajung să aibă şi trei.

"Reborn dolls", plasticul care naşte sentimente materne

În Marea Britanie există numai un singur club al mămicilor cu bebeluşi falşi. Sunt femei care, din diferite motive, nu au putut avea un copil al lor şi nici nu au putut adopta, ori mame care şi-au pierdut copiii. Dorinţa lor de a deveni mame, de a-şi exersa instinctele şi de a se simţi împlinite s-a împlinit prin intermediul acestor bebeluşi din plastic, "reborn dolls" - termenul folosit în SUA şi în Marea Britanie.

Suzanne Lewis este una dintre puţinele femei care au bebeluşi din plastic şi un magazin în care se "aduc pe lume" astfel de copii. Ea cumpără păpuşile de la magazin, exact ca cele cu care se joacă fetiţele, după care le recondiţionează - procesul se numeşte "reborning". Scopul ei este de a crea păpuşi care să semene cât mai mult cu un copil adevărat. Le pictează, pentru a le aduce o culoare naturală, le modifică anatomia feţei şi chiar aduce trăsături fizice pe care le au viitorii părinţi.

Fenomenul bebeluşilor falşi nu a apărut în Marea Britanie. Primele "reborn dolls" au apărut în SUA. Surprinzător este faptul că primii astfel de bebeluşi au deja 20 de ani, însă, grupurile de mămici sunt atât de restrânse, încât, rareori se vorbeşte despre ele. Chiar şi la 20 de ani de la apariţia primelor "reborn dolls" subiectul rămâne tabu şi greu de înţeles de marea majoritate a societăţii.

"Ştiu că acest club este privit cu circumspecţie, dar nu facem nimic rău"

Clubul mămicilor din Marea Britanie se întâlneşte în oraşul Brownhills, situat lângă Birmingham. "Este un mediu sigur pentru toate şi putem vorbi deschis. Ne înţelegem reciproc. Multe dintre mămici au poveşti incredibile. Fie nu au putut avea copii, fie i-au pierdut. Sunt foarte puţine femei cărora le-au murit copiii şi i-au înlocuit cu păpuşi pentru a se simţi că sunt, din nou, mame. Ştiu că acest club este privit cu circumspecţie, dar nu facem nimic rău", a mai spus Suzanne Lewis, pentru ziarul "The Sun".

Emma Weaver, în vârstă de 36 de ani, este o altă membră. Ea are deja şase copii. Iar bebeluşul-păpuşă a intrat în viaţa ei după o experienţă traumatică. În timp ce era însărcinată cu cel de-al cincilea copil, fătul a murit în cel de-al doilea trimestru de sarcină. "A fost absolut traumatizant. Adoram să fiu însărcinată şi deja iubeam viaţa care creştea în mine. După ce l-am pierdut m-am simţit goală. Încă mă simţeam însărcinată, iar hormonii mei erau daţi peste cap. Braţele mele simţeau nevoia de a ţine un bebeluş. Aşa că, m-am uitat pe un site. Acolo am găsit-o pe Bella. Era atât de mică, precum un bebeluş prematur. Şi mi-am adus aminte de viaţa aceea mică pe care o pierdusem. Când am primit-o, am fost surprinsă să simt ca, în braţe, părea ca un copil adevărat."

Chiar şi soţul Emmei s-a ataşat de Bella şi o alintă. "Bella a venit în viaţa mea când aveam atâta nevoie de ea. De atunci am mai născut un copil, o fetiţă, aşa că acum am un băiat şi patru fetiţe şi, Bella, desigur".

O altă mămică este Andrea. În urmă cu aproape trei ani, fiica ei, care pe atunci avea 20 de ani, a murit. Un bebeluş din plastic a fost cel care a ajutat-o să treacă peste pierdere. "După ce am pierdut-o pe Vicky, am încercat de toate: medicamente, terapie, chiar şi un căţeluş. Însă, nimic nu m-a ajutat. Cuvintele nu pot exprima agonia şi durerea. Într-o zi, mă aflam pe un site de cumpărături online şi, nu ştiu de ce, am tastat cuvântul «păpuşă». Una dintre ele sămăna izbitor de tare cu Vicky, atunci când era numai un bebeluş. Mi s-a tăiat respiraţia. Bebeluşul meu a ajuns prin poştă exact în ziua în care comemoram doi ani de la moartea lui Vicky", mai povesteşte Andrea pentru "The Sun".

Imagini cu astfel de bebeluşi din plastic. Transformările prin care au trecut îi fac să pare ca şi cum ar fi vii. <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/x3KgFp68sS0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>