Acesta este ADEVĂRUL! Unde se află, de fapt, toate BOMBELE NUCLEARE din lume

Încercările Iranului de a fabrica bomba nucleară s-au aflat în centrul atenţiei internaţionale în ultimele 18 luni şi s-au încheiat cu un acord semnat între Teheran şi grupul ţărilor numit P5+1.

  MOARTE SIGURĂ! 25 de ARME-CHEIE ale SUA care pot transforma RUSIA în PRAF şi PULBERE | GALERIE FOTO

 

Cu toate acestea, o serie de alte state deţin, deja, un arsenal nuclear mult mai puternic decât ceea ce ar fi putut fabrica Iranul în următorii ani.

În lume există, astfel, 15.700 de focoase nucleare, dintre care 14.700 se află în posesia Rusiei şi SUA (7.500, respectiv 7.200 de focoase).

Cele două ţări sunt urmate de Franţa (300) şi China (250). Marea Britanie deţine 215 focoase, Pakistanul are între 100 şi 120, în timp ce India deţine între 90 şi 110 focoase nucleare.

Se presupune, totodată, că şi Israelul ar fi putere nucleară, deşi nu a recunoscut niciodată acest fapt.

Coreea de Nord este suspectată că ar fi fabricat până la zece focoase nucleare, însă nu deţine, încă, tehnologia necesară folosirii lor.

Iată, mai jos, o hartă intercativă cu ţările care sunt puteri nucleare în acest moment.

 

Nuclear Arsenal by Country | FindTheData!function(d,s,id){var js,fjs=d.getElementsByTagName(s)[0],p=/^https:/.test(d.location)?'https':'http';if(!d.getElementById(id)){js=d.createElement(s);js.id=id;js.src=p+"://cdn1.findthebest.com/rx/widgets.js";fjs.parentNode.insertBefore(js,fjs);}}(document,"script","ftb-widgetjs");

  Un MONSTRU s-a născut la CERNOBÎL. Cum arată BESTIA CRIMINALĂ care UCIDE în 300 de secunde | GALERIE FOTO