Nu asteroizii, nu epidemiile şi nu super vulcanii vor duce la dispariţia omenirii. În opinia renumitului astrofizician Stephen Hawking, un alt lucru este atât de nociv, încât ne pune în pericol specia.
Prezent la decernarea premiului concursului VisitLondon.com "Guest of Honor" unei tinere de 24 de ani, Stephen Hawking a răspuns întrebării legate de cel mai mare eşec al rasei umane. În opinia acestuia, cea mai mai greşeală pe care o face omul este agresiunea. Ea este cea care ameninţă să ne distrugă specia, este de părere renumitul astrofizician.
"Eşecul uman pe care mi-aş dori cel mai mult să-l corectez este agresiunea. Poate că dădea un avantaj în zilele oamenilor peşterii, permiţându-le să adune mâncare, teritorii sau parteneri cu care să se reporducă, însă acum ameninţă să ne distrugă pe toţi", a declarat profesorul Stephen Hawking, potrivit The Independent.
Astrofizicianul a adăugat că empatia este calitatea umane pe care ar încerca să o amplifice cel mai mult. "Ne aduce împreune într-o stare plăcută şi liniştită", a explicat Hawking.
Profesorul Stephen Hawking este personajul principal al filmului "The Theory of Everything", nominalizat anul acesta la Oscar. Actorul care l-a interpretat pe astrofizician, Eddie Redmayne, a câştigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal.