Accident grav provocat de vremea rea. Încă un autocar s-a răsturnat la Vaslui

Sursa foto: ISU

Un autocar cu 40 de pasageri s-a răsturnat pe o șosea din județul Vaslui, din cauza condițiilor dificile de circulație. Autoritățile au anunțat că sunt cel puțin șase răniți.

Accident provocat de vremea rea în județul Vaslui, pe o șosea din comuna Costești. Un autocar în care se aflau 40 de pasageri s-a răsturnat din cauza condițiilor dificile de trafic. Conform autorităților care se află la fața locului, din mașină au reușit să iasă 20 de pasageri. Din primele informații, în accident au fost rănite șase persoane,

Accident provocat de vremea rea

Evenimentul s-a produs pe raza comunei Costești, în județul Vaslui, din cauza condițiilor dificile de circulație. A fost declanșat planul roșu de intervenție, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de descarcerare și zece ambulanțe SMURD.

Pasagerii din autocarul implicat în accident sunt evaluați din punct de vedere medical. Până în prezent, se știe că sunt șase răniți în accident.

Situația este dinamică, astfel că ceilalți pasageri sunt evaluați medical. ISU „Podul Înalt” din Vaslui intervine cu șase echipaje specializate în acordarea primului ajutor.

Trei pasageri sunt loviți la cap

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Vaslui a precizat, conform presei locale că trei dintre pasagerii implicați în accident prezintă lovituri la cap. Aceștia au primit îngrijiri și urmează să fie investigați medical.

„Accidentul rutier s-a produs în zona Sârbi, unde s-a răsturnat autocarul cu 40 de pasageri, trei dintre ei având traumatisme craniene. A fost instituit Planul Roșu de intervenție. Au plecat spre zona Sârbi patru echipaje EPA, un echipaj TIM B2 și un ATPVM. Au fost trimise și trei ambulanțe SAJ B2. Victimele au ieșit toate singure din autocar”, a menționat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, citat de Vremea Nouă.

Sursa foto: ISU

Accident de autocar provocat de vremea rea

Este al doilea astfel de incident care a avut loc duminică, 26 noiembrie, din cauza vremii nefavorabile. Un alt autocar s-a răsturnat în județul Ialomița, în apropiere de comuna Iazu.

La fel ca și la Vaslui, din cauza numărului mare de pasageri, autoritățile, alertate prin numărul de urgență 112, au declanșat Planul Roșu de intervenție. Din fericire, în acest caz a existat un singur pasager rănit superficial.

La locul evenimentului s-au deplasat șase echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. A mai fost trimisă o autospecială de descarcerare, o altă mașină de transport personal și victime multiple și o ambulanță.