Trei persoane au fost transportate, sâmbătă, la spital, în urma unui accident rutier produs pe DN3, între localităţile Brăneşti şi Islaz.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe DN3, între localităţile ilfovene Brăneşti şi Islaz, a avut loc o coliziune între două autoturisme soldată cu trei victime.
Toate persoanele rănite sunt conştiente, iar două dintre ele au fost încarcerate, potrivit Agerpres.
S-a intervenit cu o autospecială cu apă, două ambulanţe cu personal paramedical SMURD şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă cu personal medical.
Două dintre victime au fost transportate la Spitalul "Sfântul Pantelimon", iar una la Floreasca.