Accident la ora de vârf a dimineții în Milano. Un tren care aducea navetiști înspre centrul de afaceri din Italia a deraiat, omorând două persoane și rănind grav alte zece. Peste 100 de persoane au suferit răni ușoare în urma accidentului feroviar, potrivit AGERPRES.
Un tren care se îndrepta spre aglomeratul oraș din Italia a deraiat la ora locala 7 a dimineții, în apropiere de Seggiano di Pioltello, potrivit publicației Express.
Sursa: The Express
Presa locală scrie că accidentul de tren a făcut mai multe victime, dintre care două persoane și-au pierdut imediat viața, iar alte zece se află în stare gravă la spital.
În urma deraierii trenului, produsă din motive deocamdată necunoscute în apropierea marii metropole din nordul Italiei, două persoane au murit, zece au fost rănite grav şi alte o sută au suferit răni uşoare, a declarat Cristina Corbetta de la serviciile de urgență din Milano, pentru Sky TG24
Forțele de intervenție din italia încearcă să scoată pasagerii de sub grămezile de metal. Cel puțin două vagoane zac dărâmate lângă linie după incident.
Mai multe persoane au distribuit pe Twitter imagini oribile de la locul accentului.
Sursa FOTO: Twitter
Compania care se ocupă de serviciul de transport feroviar, Trenord, a anunțat pe Twitter că va suspenda circulația pe rută. trenul venea dinspre orașul Cremona, din nordul statului.